Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a ÎPS Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, în cadrul parohiei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni a fost înfăptuită o nouă activitate caritabilă.
Acest act a fost realizat sub coordonarea și susținerea părintelui paroh, Prot. Petru Ciobanu.
Acțiunea filantropică a constat în oferirea mai multor produse alimentare (paste făinoase, cutii cu hrană pentru copii, cutii cu cereale pentru terci, cutii de ceai), dar și produse de igienă personală (pamperși pentru maturi, ș. a.), dar și alte bunuri destinate persoanelor provenite din familii social-vulnerabile sau aflate în dificultate.
Menţionăm că prin strădania Prot. Petru Ciobanu, parohul acestei comunități, sunt organizate lunar şi pilduitor, cu generozitate şi conştiinciozitate pastorală, multiple activităţi, prin care este manifestată dragostea şi interesul sporit al Bisericii de a fi aproape de copiii şi tinerii comunităţii parohiale, cei care sunt viitorii credincioşi activi ai Bisericii, dar şi cetăţenii responsabili ai societăţii noastre.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate