În perioada 15 iulie – 31 august 2024, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a avut loc cea de-a V-a ediție a Campaniei de sprijinire a copiilor defavorizați „Ajută un copil să meargă la școală!”, inițiată de Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În cadrul ei s-au colectat peste 200 de ghiozdane și seturi de rechizite școlare pentru copiii proveniți din familiile social-vulnerabile din țară, beneficiari ai campaniei din acest an.
Ghiozdanele echipate cu rechizite, îmbrăcămintea, încălțămintea, costumele pentru școală, jucăriile și alte daruri au fost generos oferite copiilor de către președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, părintele ieromonah Macarie Crudu, împreună cu grupul de tineri voluntari „Sf. Cuv. Sofian de la Antim”.
Evenimentul a avut loc la Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” al Mitropoliei Moldovei din Capitală.
Darurile au fost oferite din sufletele pline de compasiune ale donatorilor pentru cei peste 200 de copii și elevi aflați în situații de defavorizare sau risc din întreaga țară. Acești copii primesc astfel o șansă egală la educație, începând noul an școlar cu bucuria de a merge la școală, purtând ghiozdane noi și pline cu rechizite. Acest ajutor acordat în fiecare an din partea instituției mitropolitane este de un real folos elevilor cu situaţie materială precară, întrucât ei reuşesc astfel să se încadreze în normalul vieţii având cele necesare studiului.
În cadrul programului filantropic din acest an au participat și colaboratorii Centrului Social și de Caritate „Preoteasa Irina Cij” din Chișinău, care au distribuit zeci de ghiozdane cu rechizite copiilor proveniți din familiile cu posibilităţi materiale reduse, aflate în evidenţa centrului.
Adresăm din inima noastră și din partea beneficiarilor sinceră recunoștință și mulțumire, tuturor celor care s-au transformat în adevărați eroi pentru acești tineri călători spre cunoaștere. Ați demonstrat un exemplu remarcabil de implicare în campania nobilă a faptelor bune, fie ca voluntari sau donatori.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să aducem și în continuare speranță și bucurie în inimile și sufletele celor mai triști ca noi!
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate