Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale intenționează să fie mai aproape de angajații instituțiilor medicale din republică. Recent a avut loc o primă acțiune la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.
La eveniment au participat preoții Octavian Moșin și Mihail Bortă, care au dialogat cu noua directoare a instituției, dna Diana Manea, căreia i-au transmis gânduri bune, de felicitare și de încurajare în lucrarea de administrare a celei mai responabile instituții medicale din țară.
Întrunirea a avut loc în cadrul Departamentului Clinic de Medicină Urgentă, la care au participat câțiva angajați în frunte cu dl Boris Leontii, șeful departamentului.
A fost apreciată munca depusă întru construcția sediului departamentului, precum și ținuta, dăruirea și profesionalismul angajaților instituției.
Pr. Octavian Moșin a mulțumit celor prezenți pentru deschiderea pe care o manifestă față de valorile morale creștine, contribuind la asigurarea asistenței duhovnicești în cadrul spitalului. ”Apreciem eforturile depuse de către preotul Mihail Bortă, grație căruia a fost ridicată o bisericuță tocmai potrivit nevoilor unei instiuții medicale. Am urmărit etapele de zidire a sfântului locaș, dar și de consolidare a comunității, conștientizând că hrana spirituală este o componentă importantă în depășirea diverselor boli și neputințe cu care ne confruntăm la diverse etape ale vieții. Vă rugăm să fiți împreună, personalul medical și slujitorii, conjugându-vă eforturile pentru a sprijini și încuraja pe cei cuprinși de neputințe”, a menționat pr. O. Moșin.
Dna Diana Manea a confirmat necesitatea acestui parteneriat între instituțiile medicale și cele eclesiale, ambele fiind menite să susțină sănătatea și integritatea oamenilor.
Dl Boris Leontii a menționat că factorul moral-spiritual mereu a fost necesar nu doar pacienților, dar și personalului medical, mulțumind pentru atenția acordată unui grup de angajați ai departamentului pe care îl conduce.
Circa 30 de angajați ai institutului au primit produse alimentare și literatură duhovnicească, modeste daruri, care vor fi oferite în fiecare lună.
Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale