În cadrul recentei reuniuni a Consiliului Arhiepiscopiei Bisericilor Ortodoxe Ruse din Europa Occidentala (exarhatul Patriarhiei Ecumenice), organizată sub preşedinţia Loctiitorului Tronului Arhiepiscopal, ÎPS Mitropolit Emanuel, s-a stabilit lista candidaților, pentru alegerile din 30 martie 2013.
În conformitate cu statutul Arhiepiscopiei (art. 41), această listă ar trebui să fie trimisă Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, pentru a primi aprobarea Sfântului Sinod. Lista candidaților aprobaţi de către Sfântul Sinod va fi publicată ulterior. În cadrul aceleiaşi şedinţe, s-a discutat despre Adunarea Arhiepiscopală şi despre organizarea practică și desfășurarea acesteia în Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Paris, în perioada 29-30 martie 2013.
Conform scrisorii Patriarhale din 16 ianuarie 2013, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I anunța că decizia de pensionare a fostului arhiepiscop, Gabriel de Comana, a fost acceptată de Sfântul Sinod. De atunci, ÎPS Mitropolit Emanuel al Franței este numit oficial Locţiitor al Tronului, pentru Parohiile Ortodoxe de Tradiție Rusă din Europa de Vest, conform unei solicitări a Consiliul Arhiepiscopal.
www.lacasuriortodoxe.ro