ADMITEREA LA SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX
Seminarul Teologic Ortodox este o instituție de învățământ secundar general, care asigură elevilor o pregătire de cultură generală și teologică de bază, necesară pentru continuarea studiilor în învățământul superior, la specialitățile umanistice și cele teologice.
Învățământul liceal se organizează ca învățământ de zi, durata studiilor este de 3 ani (clasele X-XII), cu finanțare bugetară și în bază de contract, cu posibilitatea de susținere a examenelor de BAC.
Grupa Reghent (dirijat cor bisericesc) – durata studiilor este de 2 ani, la frecvență redusă, studii cu taxă și fără limită de vârstă.
Admiterea se face prin concurs, organizat pe baza normelor stabilite de Ministerul Educației și Cercetării al RM pentru învățământul liceal de stat și Mitropolia Moldovei.
Condiții de înscriere:
Să fie absolvent al cl. a IX-a;
Cererea – model eliberat de instituție;
Buletinul de identitate sau Certificatul de naștere (copie);
Recomandarea preotului duhovnic (în scris);
Certificatul de botez (original);
Actul de studii (original, certificat de absolvire a studiilor gimnaziale) și o copie;
Autobiografie;
Certificatul medical (0-86U);
4 fotografii (3×4).
Convorbirea cu abiturienții prevede:
Noțiuni din mica Biblie, Vechiul Testament și Noul Testament;
Intonarea unei cântări bisericești, pentru aprecierea calităţilor vocale;
Verificarea dicţiei, rostirea pe de rost: Rugăciunea începătoare, Psalmul 50, Psalmul 90.
ADMITEREA LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
CICLUL I, LICENȚĂ
Se admit persoanele cu studii medii de specialitate și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox, Licee (BAC) sau Colegii – durata studiilor este de 4 ani.
Pentru programul de studii: Teologie Pastorală.
Studiile pot fi atât cu finanțare bugetară, cât și în bază de contract.
Forma de studii: învățământ cu frecvență/frecvență liberă.
Pentru înscrierea la admitere, candidații vor prezenta următoarele acte:
Cerere (model eliberat de instituție);
6 fotografii (3×4);
Actul de studii (original+copie);
Binecuvântarea preotului duhovnic (în scris), vizată de ierarhul locului;
Decretul de hirotonie (original+copie) – pentru clerici;
Buletinul de identitate (original+copie);
Сertificatul de botez (original + copie);
Certificatul de cununie (original + copie).
TEMATICA pentru proba de examinare la specializarea Teologie Pastorală:
Căile de transmitere a Revelației supranaturale: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Descoperirea Sfintei Treimi în Sfânta Scriptură, formularea dogmei Sfintei Treimi și precizarea terminologiei trinitare.
Crearea lumii văzute și crearea omului: referatul biblic despre crearea lumii văzute, originea, natura și menirea omului.
Starea originară a omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Deosebiri interconfesionale.
Unirea ipostatică și urmările ei dogmatice.
Răscumpărarea și aspectele ei.
Mântuirea subiectivă, etapele și condițiile însușirii ei.
Doctrina despre Biserică, întemeierea, ființa și însușirile ei.
Sfintele Taine, considerații generale (ființă, necesitate, număr, împărțire) și particulare (definiție, instituire, efecte, materie, formulă, săvârșitor, primitor).
Sfânta Taină a Euharistiei.
BIBLIOGRAFIE: Pr. prof. dr. Isidor TODORAN, Arhid. prof. dr. Ioan ZAGREAN, Teologia Dogmatică (manual pentru Seminariile teologice).
ADMITEREA LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
CICLUL II, MASTER
Admiterea la nivel master se organizează la programul de studii: Teologie și Asistență Socială.
Studiile sunt în bază de contract.
Forma de studii: învățământ cu frecvență/frecvență liberă.
Perioada de studii – 2 ani.
Pentru înscriere la admitere, candidații vor prezenta următoarele:
Cerere (model eliberat de instituție);
6 fotografii (3×4);
Actul de studii (original+copie);
Binecuvântarea preotului duhovnic (în scris), vizată de ierarhul locului;
Decretul de hirotonie (original+copie) – pentru clerici;
Certificatul de botez (original + copie);
Certificatul de cununie (original + copie);
Buletinul de identitate (original+copie).
DE CE ACADEMIA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN MOLDOVA?
Pentru că este unica instituție de profil din țară;
Pentru că aici poți învăța să trăiești altfel;
Pentru că aici poți lega cele mai frumoase și trainice prietenii;
Pentru că deschide perspectiva veșniciei.
CALENDAR ADMITERE
15 iulie – 16 august 2024 – Înscrierea candidaților
20 august 2024 – Probă de admitere Seminarul Teologic Ortodox și Grupa Reghent
21 august 2024 – Probă de admitere Facultatea de Teologie Ortodoxă (Licență și Master)
22 august 2024 – Afișarea rezultatelor preliminare și confirmarea locurilor
ACADEMIA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN MOLDOVA,
str. Ismail nr. 46, mun. Chișinău,
http://teologie.md, e-mail: [email protected],
Seminar, Grupa Reghent: 068 161517 – Slivca Rodica,
Licență: 067 223 981 – Ierom. Macarie,
Master: 069 535 397 – Cerneavschi Viorica,
069 533 990 – Carauș-Popov Tatiana.
Sursa: Academia de Teologie Ortodoxă