La Centrul de cultură şi artă Ginta Latina din capitală s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului cântecului pascal republican „Învierea – chemare a luminii şi a iubirii”. Peste 500 de spectatori dornici de cântare duhovnicească au venit la această sărbătoare de suflet.
Evenimentul a fost organizat de către Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
La festival au participat circa 170 de copii şi tineri din centre comunitare şi internate din republică.
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la festival a fost prezent PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, fiind însoţit de către Prot. Mitr. Vadim Cheibaş, secretar mitropolitan, Prot. Mitr. Nicolae Ciobanu, consilier cultural, şi Arhim. Ioan Moşneguţu, secretarul Eparhiei de Ungheni şi Nisporeni.
Cu un mesaj de binecuvântare s-a adresat Episcopul Petru, care a vorbit din suflet, adresându-se în special copilaşilor orfani şi din familiile socialmente vulnerabile prezenţi la manifestaţie. Ierarhul a împărtăşit un gând bun, menţionând că copiii nevoiaşi mereu au fost în grija Bisericii, iar în viaţa aceasta nimeni nu este singur dacă trăieşte cu Domnul în suflet.
Către cei prezenţi s-au adresat dna Svetlana Chifa, şefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, şi dna Rodica Moraru, şef secţie din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care au mulţumit tuturor celor care au muncit la realizarea acestui festival închinat Învierii, venind cu alese daruri şi diplome pentru participanţi.
Copilaşii care au ieşit în scenă au fost sinceri şi nevinovaţi, trăind alese clipe de bucurie prin rugăciunile intonate. Cei mai aplaudaţi au fost copiii invalizi veniţi de la internatele din Orhei şi Hânceşti.
În a doua parte a programului au evoluat câţiva interpreţi populari şi colective folclorice notorii. La final de diplome şi cadouri s-au bucurat şi participanţii expoziţiei „Mergând spre Înviere”, desfăşurată la 12 aprilie curent.
Din partea Direcţiei Mitropolitane participanţii au primit icoane şi cărţi de rugăciuni, împărţite de Părintele Octavian Moşin.
Festivalul a avut drept scop promovarea tradiţiilor popular-creştine legate de Învierea Domnului şi familiarizarea copiilor şi tinerilor cu cele mai importante evenimente biblice din viaţa Mântuitorului.