În Duminica a III-a după Învierea Domnului, a Sfintelor Femei Mironosițe, 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a slujit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Ruseștii Noi, raionul Ialoveni la aniversarea a 500 de ani de la prima atestare a localității.
Întâistătătorului i-au coliturghisit episcopii-vicari: PS Ioan de Soroca și PS Siluan al Orheiului, prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul mitropolitan, prot. mitr. Anatolie Stefanov, preotul-paroh și protopop de Ialoveni, PC arhim. Nectarie (Gherman), prorectorul ATOM și starețum Mănăstirii Horești precum și un sobor de preoți și diaconi.
În timpul vohodului mic, părintele-paroh Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, a fost decorat de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, cu dreptul de a purta a doua cruce cu pietre scumpe, în semn de înaltă apreciere pentru munca depusă pe parcursul anilor de slujire spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova și a credincioșilor Ei.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul arhieresc al Mănăstirii Curchi condus de dl dirijor Dumitru Buga.
A urmat înconjorul bisericii cu citirea celor patru evanghelii rânduite sărbătorii, un te-deum de sănătate și mulțumire Domnului pentru Binecuvântarea Sa cea mare revărsată în toată vremea asupra locuitorilor acestei comune.
În semn de recunoștință pentru munca depusă în cadrul parohiei și a localității, pentru strânsa colaborare și frăție între locuitori, comunitatea de aici a fost decorată cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe din Moldova, ”Ordinul Recunoștinței” fapt pentru care, comuna Ruseștii Noi, este prima localitate decorată cu această distincție.
După slujbă a fost săvârșită rânduiala sfințirii troiței recunoștinței, înălțată cu prilejul marcării celor 500 de ani de la prima atestare documentară a satului Ruseștii Noi.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media