Miercuri, 10 aprilie 2024, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, episcopul-vicar, Preasfințitul Siluan de Orhei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Ruseștii Noi, r. Ialoveni.
Cu acest prilej în dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întâmpinat de către preotul-paroh, prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopopul raionului Ialoveni.
La slujba praznicală, prilejuită celebrării a 500 de ani de la prima atestare a localității Ruseștii Noi, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și numeroși creștini.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un te-deum. În continuare ierarhul le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru rugăciunea comună din această zi, și i-a felicitat pentru lucrările frumoase realizate în această localitate.
„Cânta-voi Domnului, binefăcătorului meu, cânta-voi numelui Domnului Celui-Preaînalt”, aduce mulțumire proorocul David și ne îndeamnă și pe noi să nu uităm să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Să-i mulțumim pentru că avem prilejul de a ne aduna și sărbători astfel de evenimente frumoase, cum este cel de astăzi. Numai mulțumind și fiind recunoscători, Dumnezeu ne va oferi ajutor și sprijin, pentru a realiza și alte lucruri frumoase, precum sunt cele făcute în această localitate, ” a menționat episcopul.
Totodată, Preasfinția Sa a transmis mesajul de felicitare și binecuvântare a Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir cu prilejul acestui jubileu istoric.
La rândul său, prot. Anatolie Stefanov i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru rugăciunile comune către Bunul Dumnezeu și tuturor credincioșilor pentru că au împărtăşit bucuria acestei sărbători.
Sursa: https://manastireacurchi.md