În dimineața zilei, Vlădica Vladimir dimpreună cu soborul preoțesc al Catedralei Mitropolitane, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența zecilor de credincioși veniți pentru a asculta înțelepciunea Evangheliei și pentru a primi hrana sufletească întăritoare și ziditoare pentru fiecare creștin.
Serviciul divin a început cu sfințirea antimiselor pentru noile parohii din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, după care a fost oficiată Liturghia propriu-zisă.
În continuare, maestrul Nicolae Botgros a fost decorat de către Înalt Prea Sfinția Sa cu Ordinul “Ștefan cel Mare și Sfânt” gr. I, cu ocazia aniversării a 60-a din ziua nașterii marelui artist, dar și în semn de prețuire a muncii Domniei Sale, de păstrare și promovare a frumoaselor și vechilor noastre tradiții populare.
Domnul Botgros a mulțumit Mitropolitului pentru deosebita cinste pe care i-a făcut-o, declarând că această distincție este una deosebită pentru dânsul, fapt ce îl determină și îl motivează spre a se dedica și în continuare muncii pe care o face și pe care a îndrăgit-o de atâta timp.