În Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului Iisus Hristos), zi ce a coincis cu ultima a anului calendaristic, 31 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
La această slujbă alături de Arhipăstor s-au rugat prot. mitr. Vadim Cheibaş, secretar mitropolitan şi eclesiarh al catedralei, clericii locașului de închinare, la fel și credincioșii, veniți să exprime prin rugăciune, mulțumire lui Dumnezeu pentru toată darea cea bună și să ceară de la Părintele Ceresc binecuvântarea noului an al bunătății Sale.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul arhieresc mixt al catedralei mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.
Această duminică, ultima dinaintea Praznicului Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos se numește și Duminica părinților după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos deoarece la Sfânta Liturghie de astăzi am ascultat Genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, adică lista strămoșilor după trup ai Mântuitorului. Această listă a fost întocmită de Evanghelistul Matei și ea urcă de la Iisus la David, strămoșul său și până la Avraam.
Toată perioada aceasta este împărțită în trei etape, fiecare de câte 14 generații. Această înșiruire de nume este dincolo de o listă a strămoșilor după trup un text care ne trimite la valorile simbolice la care s-a gândit Sf. Evanghelist Matei atunci când a făcut lista celor 42 de generații.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media