Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, la data de 23 noiembrie, episcopul-vicar Preasfințitul Filaret de Căpriana a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Bobulești, raionul Florești.
În dimineața zilei, ierarhul a fost întâmpinat de către prot. mitr. Ioan Zîmbreanu, protopopul bisericilor din raionul Florești împreună cu soborul de slujitori și credincioșii parohiei.
Preasfinției Sale i-au coliturghisit: prot. mitr. Ioan Zîmbreanu, protopop de Florești, prot. mitr. Petru Spinei, duhovnicul Mănăstirii Cușelăuca, prot. mitr. Valeriu Ceban, parohul biserici împreună cu soborul de preoți și diaconi.
După oficierea serviciului divin, ierarhul a oficiat slujba înmormântării roabei lui Dumnezeu, Iulia, mama părintelui Serghei Graur, parohul bisericii „Sfânta Treime” din satul Cuhureștii de Sus, raionul Florești.
În încheiere, Preasfințitul episcop Filaret a transmis mesajul de condoleanțe și compasiune al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Dumnezeu să o odihnească în ceata drepților pe roaba Sa, Iulia.