Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat în Duminica după înălțarea Sfintei Cruci, 1 octombrie 2023, Sfânta Liturghie prilejuită de a 60-a aniversare și 35 ani de slujire la Sfântul Altar, a protoiereului Victor Mihalaș, parohul bisericii „Buna Vestire” din cadrul Protopopiatul Chișinău, sectorul I.
Din soborul de preoți au făcut parte: prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei și protopop al bisericilor din sectorul I, Chișinău, prot. mitr. Victor Mihalaș, parohul bisericii și un sobor de preoți și diaconi.
În atmosfera de distinsă ținută duhovnicească părintele-paroh Victor Mihalaș a fost decorat de către Întâistătător cu Ordinul „Sf. Irh. Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gr. II pentru munca depusă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Serviciul Divin a fost înfrumusețat de hirotonia a doi slujitori: diaconul Anatolie Juraveli, absolvent ATOM 2022, a fost hirotonit în treapta de preot iar monahul Arsenie (Paicu), a fost hirotonit în sanul de Ierodiacon.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei condus de preoteasa Tatiana Mihalaș.
La finalul slujbei, Mitropolitul a felicitat pe părintele Victor cu ocazia recentelor evenimente din viața sfinției sale și i-a mulțumit pentru truda pe care o depune în această parohie în folosul credincioșilor și a bisericii dorindu-i ani îndelungați cu fapte bune spre mântuire.
Drept amintire a rugăciunii comune de astăzi, credincioșii au primit în dar din partea Întâistătătorului, cărțulii de rugăciune și iconițe.
***
Biserica „Buna Vestire” a fost construită în anul 1810 pe locul alteia mai vechi, incendiată şi dărâmată de turci.
Posedă caracteristicile arhitecturii bisericilor ieşene din secolul al XVIII-lea, cu influenţe clasiciste în decorul plastic. Îndeosebi aceste elemente se sesizează în arhitectura clopotniţei de deasupra pronaosului şi a turnului cu bulb de pe naos. Pereţii laterali sunt întăriţi cu contraforturi.
Biserica „Buna Vestire” este Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media