„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie”.
Acesta a fost motto-ul lecţiilor publice desfăşurate în această săptămână de către masteranzii de la Facultatea de la Litere, USM, specializarea Studii filologice și spiritualitate creştină.
Mai multe lecţii deschise de religie au avut loc în zilele de 19 şi 20 decembrie 2012 în cadrul liceului „Natalia Dadiane”, din or. Chişinau. Orele au fost susţinute de masteranzii Nicolai Boian, Petru Bordian, Magdalena Bortă, Ion Frunze şi Maxim Munteanu pentru elevii din clasele I-II.
La aceste ore au asistat Emilia Oglindă, conferenţiar universitar, doctor în filologie, USM, masteranzi de la studii filologice și spiritualitate creştină şi reprezentanţi ai administraţiei liceului.
Dat fiid faptul că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă subiectul lecţiilor a fost „Naşterea Domnului – praznic luminos şi dumnezeiesc”.
În deschiderea activităţii s-au rostit rugăciunile înainte de lecţie „Doamne, Doamne ceresc Tată”. După care, copiilor le-a fost explicată importanţa acestei sărbători în viaţa noastră, au fost istorisite unele texte pentru ca elevii să răspundă îndemnului de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu cu bucurie. Copiii au aflat şi care este rolul colindelor în viaţa creştinului.
Elevii s-au arătat deosebit interesaţi, lucru demonstrat de faptul că aceştia s-au implicat foarte activ, au demonstrat multă dragoste şi credinţă pentru Dumnezeu prin modul de abordare şi de cunoaştere a subiectelor puse în discuţie.
Copiii au realizat un desen pentru a releva subiectul dat şi anume, au desenat pătuţuri pe care le-ar fi oferit ei pruncului Iisus.
Partea cea mai interesantă a fost interpretarea unor colinde.
Emilia Oglindă, doctor în filologie, asistentă la aceste ore de religie a apreciat pozitiv aceste lecţii menţionând că s-a reuşit şi s-au organizat lecţii atractive, frumoase şi interesante. „Am primit o mare bucurie sufletească. Elevii au fost activi, au demonstrat implicare şi creativitate.
Consider, că asemenea lecţii au un rol esenţial în formarea personalităţii copilului şi în dezvoltarea culturii acestuia”, a ţinut să menţioneze Emilia Oglindă.
Potrivit ei, educaţia creştină este cea care îl obişnuieşte pe coplil să se comporte corect în societate. „Această artă nu este una simplă pe care o poate îndeplini oricine. Societatea are nevoie de copii buni, cinstiţi, credincioşi şi cu frică de Dumnezeu”, a mai adăugat Dna Oglindă.
La finalul activităţii, elevilor li s-au împărţit iconiţe, iar ora s-a încheiat prin rostirea unei rugăciuni de mulţumire pentru Tatăl Ceresc.
Sursa: http://masterateortodoxe.blogspot.com/