Sâmbătă, 3 iunie 2023, consemnând sărbătoarea Sfinților Întocmai cu Apostolii Împărați Constantin și Elena, dar și pomenirea tuturor celor din veac adormiți, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan de Soroca a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de pe lângă IMSP Spitalul Raional Rîșcani.
La Liturghie au participat prot. mitr. Teodor Domnița, protopop de Rîșcani, prot. Constantin Rîciu, parohul bisericii gazdă, protod. Constantin Rotari-Bîcu, Dl Nicolae Ursu, director al Spitalului Raional Rîșcani, enoriașii și elevii școlii duminicale de pe lângă parohie.
În această zi de sărbătoare, părintele paroh Constantin Rîciu, a fost decorat, cu binecuvântarea Întâistătătorului, cu dreptul de a purta mitră.
În timpul ecteniei pentru cei răposați, a fost pomenit și adormitul prot. mitr. Sveatoslav Ungurean, cel care a fost protopop al bisericilor din raionul Rîșcani perioadă îndelungată.
La sfârșitul slujbei părintele Constantin a primit mesaje de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info