Sâmbătă, 27 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a sfințit placa comemorativă „În amintirea aflării la Mănăstirea Căpriana, în anii 60-70 ai sec. XIX, a personalităților proeminente ale Renașterii bulgare – Gheorghi Rakovski și Hristo Botev”, instalată aici cu suportul și inițiativa Societății Științifice a bulgariștilor din Republica Moldova.
Alături de Întâistătător au participat: PC arhim. Filaret (Cuzmin), starețul mănăstirii Căpriana și protopop de Strășeni împreună cu clerul monahal iar din rândul personalităților din stat, au fost: Excelența Sa, dl ambasador al Bulgariei în Republica Moldova, Evghenii Stoicev, președintele onorific al societății științifice a bulgariștilor din Republica Moldova, dl Nicolai Cervencov, dl dr. hab. și prof. univ. Victor Țvircun, dl dr. hab. în istorie, Ivan Duminică, dl Ivan Grec, istoric bulgar, dl Alexandr Borimecicov, vicepreședinte al r. Taraclia, dl Gheorghe Barbarov, președintele comunității bulgare, dna Angela Olărescu, director al bibliotecii bulgare „Hristo Botev” și alți reprezentanți.
În luarea de cuvânt, începând cu Înaltpreasfinția Sa, au vorbit fiecare reprezentant despre personalitatea și aportul adus de către cele două personalități, Gheorghi Rakovski și Hristo Botev, pentru țara noastră și renașterea bulgară.
Dl Nicolai Cervencov, pentru munca depusă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost decorat de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, cu ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni” de gradul III.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media