Vineri, 26 mai 2023, în ziua sărbătoririi Cuviosului Macarie de la Saharna, Mănăstirea „Sfânta Treime” a găzduit un serviciu divin oficiat de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și un sobor de preoți și diaconi.
În dimineața zilei, cu deosebită dragoste fiască, arhimandritul Adrian (Baciu), starețul Mănăstirii Saharna, împreună cu obștea monahală, l-au întâmpinat pe Întâistătător ca mai apoi adunarea drept-măritoare s-ă se îndrepte către catedrala „Învierea Domnului”, unde a avut loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Alături de Întâistătător, la Sfânta Liturghie au înălțat rugăciuni: prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, PC arhim. Adrian (Baciu), starețul Mănăstirii Saharna, PC arhim. Nectarie (Gherman), starețul Mănăstirii Horești, un sobor de preoți și diaconi, PC egumenă Vera (Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca și enoriașii prezenți.
În ajunul sărbătorii a fost așezată în mijlocul bisericii, racla ce adăpostește moaștele Cuviosului Macarie de la Saharna.
În anul 1991, odată cu redeschiderea Mănăstirii a fost deschis mormântul Părintelui Macarie, cu această ocazie trupul său fiind aflat neputrezit. Canonizarea locală a Sfântului Cuvios Macarie de la Saharna a avut loc în ziua de 21 decembrie 1995, având ca dată de prăznuire ziua de 13/26 mai. Cuviosul Macarie este primul sfânt canonizat local în Biserica Ortodoxă din Moldova postsovietică.
La Vohodul mic, Înaltpreasfinția Sa a oferit părintelui Adrian, starețul mănăstirii, diploma mitropolitană în semn de recunoștință pentru munca depusă spre binele mănăstirii, a creștinilor și Bisericii Ortodoxe din Moldova, deasemenea mai mulți preoți din protopopiatul Rezina au fost decorați cu distincții bisericești.
Sfânta Liturghie de astăzi a fost înfrumusețată de două hirotonii: diaconul Constantin Gherman, absolvent ATOM 2022, a fost hirotonit preot iar ipodiaconul Roman Rarancean, student al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moscova, a fost hirotonit în treapta de diacon.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mănăstirii, condus de către dl Ion Bumbac.
După Liturghie a urmat înconjorul bisericii cu citirea celor patru evanghelii praznicale, o litie de pomenire pentru ostenitorii ce odihnesc în cimitirul mănăstirii și un te-deum de sănătate, iar mai târziu, Mitropolitul Vladimir s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de felicitare, vorbind despre importanța și valoarea duhovnicească a Mănăstirii Saharna pentru istoria și spiritualitatea poporului nostru, menționând în acest sens truda și dăruirea obștii monahale condusă de către părintele stareț Adrian (Baciu), care contribuie ca această deosebită Mănăstire să fie o oază de regăsire sufletească, așa cum a fost la începuturile existenței sale.
La rândul său, părintele stareț Adrian (Baciu), a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru vizita arhipăstorească, menționând că toate câte se fac între zidurile Mănăstirii Saharna se fac cu dragoste, smerenie și frică de Dumnezeu spre lauda Sfintei Treimi și spre mântuirea binecredincioșilor creștini. Părintele arhimandrit nu a uitat să menționeze aportul adus de către Mitropolitul Vladimir de-a lungul timpului spre binele așezământului monahal, a obștii, dar și al tuturor celor care trec pragul acestei mănăstiri.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media