Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

16:08, vineri, 6 decembrie, 2013

La Chișinău au fost aduse părticele din moaștele Cuv. Paisie Velicikovski

1476616_726017414075839_2121860001_n

Informăm creștinii dreptmăritori că astăzi, a fost adusă din Ucraina la Catedrala Mitropolitană icoana cu părticele din moaștele Cuv. Paisie Velicikovski. Menționăm că o parte din sfințenie va rămâne pentru totdeauna spre închinare credincioșilor de la noi, astfel îi invintăm pe toți enoriașii să vină pentru a se închina și a cere mijlocirea acestui sfânt care se bucură de o cinstire aleasă pe meleagurile noastre.

***

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia Teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska (Ucraina), vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni – Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoiește ca sihastru patru ani de zile. În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări.

Cum turcii pretindeau obștii lui Paisie dări pe care aceasta nu le putea plăti, în vara aceluiași an, cuviosul Paisie se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă.

În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, cu încuviințarea Mitropolitului Gavriil Calimachi și a domnitorului Grigorie Ghica, împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită, ca și la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareț la Secu din 1775 până în 1779. Așezarea pitorească și liniștea de aici au produs asupra cuviosului și a ucenicilor săi o impresie atât de puternică, încât în august 1779, când primește scrisoare din partea domnitorului Moldovei, Alexandru Moruzi, și a boierilor țării, prin care i se cerea să fie stareț alMănăstirii Neamț, el refuză. În cele din urmă însă acceptă și, cu o parte din călugării de la Secu, se mută la Neamț, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.

Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț – Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu Rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.

Spovedania fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.

O atenție deosebită a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Unii călugări moldoveni, munteni și ardeleni, fiind buni eleniști, traduceau scrierile Sfinților Părinți din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamț o adevărată academie patristică și duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte țări ortodoxe din acea vreme.

Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndruma duhovnicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (+1828), unul dintre ucenicii săi de la Neamț. Alt ucenic al său cu viață sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (+1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Horaița și al altor așezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum și al bisericii de pe Muntele Tabor, din Țara Sfântă.

Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei. De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulți dregători, boieri și chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamț, dorind să vadă pe acest mare stareț cu viață sfântă. Influența lui a fost mare asupra multor mănăstiri și schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamț, Agapia, Văratec, Bisericani, Râșca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău, precum și Cernica, Robaia, Căldărușani etc.

În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări. A fost înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de Binecredinciosul VoievodȘtefan cel Mare și Sfânt.

În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie Velicicovschi. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț.