Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:50, miercuri, 3 decembrie, 2014

16 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie

Se împlinesc, la 2 decembrie 2014, 16 ani de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie (1998 – 2013). Dumnezeu L-a chemat la Sine, în zorii zilei de 2 decembrie, după ce cu 69 de ani înainte, tot într-o zi de decembrie, pășise pe poarta mănăstirii. Cu câteva ceasuri înainte de plecarea dintre noi, deși era doar ora 20.00, părintele citise rugăciunile dimineții și Acatistul Mântuitorului, parcă știind că dimineața următoare o va petrece în împărăția lui Dumnezeu. În data de 2 Decembrie 1998, la ora 2:15, dis-de-dimineață – Părintele Cleopa începe călătoria în veșnicie.

Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat școala primară de șapte ani în satul natal. Timp de peste trei ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obștea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După trei zile au fost primiți în obștea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie.

Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alți frați. Apoi este luat în armată în orașul Botoșani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 și este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta face ascultare la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie și Antonie Olaru.

În iunie 1942 este adus în schit și numit locțiitor de egumen, întrucât starețul Ioanichie Moroi era bolnav.

În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. După această dată este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

În anul 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de viețuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie este făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.

În anul 1948 se retrage pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria.

În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina – Suceava și se transferă acolo cu 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, în urma deciziei Patriarhului Justinian. În locul său este numit stareț Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

La Mănăstirea Slatina întemeiază o obște care a ajuns la peste 80 de viețuitori. Între anii 1952-1954, fiind urmărit de securitate, se retrage în Munții Stânișoara, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După mai bine de doi ani de viață pustnicească, este readus în mănăstire, la porunca Patriarhului Justinian.

În anul 1956, revine la metanie, iar în primăvara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munții Neamț, unde se nevoiește mai bine de cinci ani de zile.

În toamna anului 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani, până la 2 decembrie 1998, când își dă duhul în mâinile lui Hristos.

www.basilica.ro