Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:46, miercuri, 20 ianuarie, 2016

Soborul Sf. Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului sărbătorit în rugăciune la Catedrala din Comrat

_MG_2755

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.

A devenit deja o tradiție, ca în a ceastă zi Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir să oficieze Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Ioan Botezătorul” din orașul Comrat, UTA Gagauzia.

Aici, Întâistătătorul a fost întâmpinat cu aleasă bucurie de către Preasfinţitul Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat, de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi de numeroşi credincioşi din regiune.

Mitropolitului i-a mai coliturghisit și Înaltpreasfințitul Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, Protopopul circumscripției Prot. mitr. Petru Cheleș, Duhovnicul-administrator al sfintei mănăstiri Ciuflea din mun. Chișinău, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca) și soborul de slujitori al Catedralei din Comrat.

În timpul serviciului divin, slujitorii Altarului dimpreună cu poporul binecredincios, s-au rugat pentru mijlocirea şi ajutorul Sf. Ioan – Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, în fața Tronului ceresc.

La finele Sfintei Liturghii s-a săvârşit un Tedeum la icoana Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, după care Mitropolitul a felicitat creştinii din Comrat cu prilejul sărbătoririi hramului şi i-a îndemnat să fie cu dragoste și luare aminte față de învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Cu un cuvânt de mulțumire a venit și Episcopul locului PS Anatolie, care a îndemnat creștinii din Comrat să fie uniți întru credința strămoșească și să păstreze intacte valorile moral-spirituale ale Bisericii și a înaintașilor noștri.

Drept amintire a rugăciunii comune de astăzi, pelerinii au primit în dar din partea Mitropolitului, iconițe cu chipul Sf. Ioan Botezătorul, spre binecuvântare și întărire duhovnicească.

Biroul de presă al Mitropoliei