Vrednic de toată cinstea înaintea lui Dumnezeu și cuvios lucru este a prăznui prin slujbe și cântări duhovnicești, pomenirea sfinților care s-au nevoit întru Domnul.
Având în vedere viața pilduitoare a vrednicului de pomenire ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni, Mitropolitul Chișinăului și al Hotinului, dar și slujirea sa pastoral-misionară pentru luminarea clerului și poporului drept-măritor dintre Prut și Nistru, conform raportului Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în ședința sa din 15 iulie 2016, condicile nr. 68, a decis rânduirea bineplăcutului ierarh al Domnului în ceata sfinților cu cinstire locală în Biserica și țara noastră.
Sâmbătă, 3 septembrie, sfânta mănăstire Căpriana a găzduit slujba de canonizare a Mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, la care conform deciziei Sinodului BOM au fost invitați ierarhi din toate eparhiile în care a activat pe parcursul vieții sale, acest vrednic păstor de suflete.
Numeroși creștini din toate colțurile republicii au fost prezenți astăzi în inima codrilor la Mănăstirea Căpriana pentru a-i aduce cinste și prinos de rugăciune, Mitropolitului Chișinăului și Hotinului de altă dată – Gavriil Bănulescu Bodoni.
În cadrul serviciului divin a fost săvârșită ultima panihidă pentru Mitropolitul Gavriil, după care, în mod solemn a fost dat citirii Tomosul de Canonizare și citită viața pe scurt a Sfântului Ierarh Gavriil.
Momente unice, de aleasă bucurie duhovnicească au trăit ierarhii, preoții și credincioșii, când a fost intonat pentru prima data Troparul Sfântului, timp în care Întâistătătorul Bisericii noastre dimpreună cu soborul de arhierei au dat cinstea cuvenită, închinându-se la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Gavriil.
După Sfânta Liturghie, toţi slujitorii au participat la un Tedeum de mulţumire pentru binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii noastre și a poporului binecredincios.
„Să aducem laudă și preamărire lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinți, pentru această sfântă împlinre în Biserica noastră – canonizarea Sfântului ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni”, a menționat în rostirea prediactorială Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Totodată, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a venit și cu un cuvânt de mulțumire pentru toți cei implicați, ani la rând în procesul de cercetare a dosarului de canonizare a Mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, în special membrilor comisiei pentru canonizarea Sfinților din Rep. Moldova și președintelui acestei comisii, Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni.
La final, Mitropolitul, ierarhii, preoții și credincioșii, împliniți duhovnicește, în liniște și după rânduiala cuvenită s-au închinat moaștelor Sfântului Ierarh Gavriil, ce au fost așezate într-o raclă aproape de cripta bisericii voievodale, locul unde era înmormantat până nu demult Sfântul.
Data de pomenire a Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni a fost stabilită ziua trecerii sale la cele veșnice 30 martie / 12 aprilie.
Sfinte, Ierarhe Gavriile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media