Preacucernici părinţi, stimaţi dascăli, iubiţi întru Hristos fraţi şi surori!
În perioada 27-28 iunie 2013, am convenit pentru desfăşurarea Ediţiei a II-a a Seminarului metodologic cu genericul: «Şcoala şi Biserica: parteneriat pentru educaţie», cu tema: «1700 de ani de la proclamarea Edictului de la Milan – model de toleranţă şi de conlucrare între Stat şi Biserică».
Seminarul îşi propune informarea şi realizarea unui schimb de experienţă în scopul dezvoltării relaţiilor de colaborare la nivel de instituţii (Biserică, şcoală, comunitate de părinţi, autoritate publică), al promovării unor bune practici naţionale şi internaţionale cu privire la soluţionarea problemelor ce ţin de formarea spirituală a elevilor.
În anul şcolar 2012–2013, am întâmpinat un şir de probleme în implementarea religiei, determinate, în special, de sărăcia spirituală, de cunoaşterea superficială sau necunoaşterea adevărurilor de credinţă, dar şi de sărăcia propriu-zisă.
Activitatea educativă a Bisericii a fost rânduită de Însuşi Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să cunoască voia Lui şi să o împlinească. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de religie, Biserica vine în ajutorul societăţii în ansamblul ei, promovând dragostea, prietenia, pacea, înţelegerea, întrajutorarea şi cooperarea între semeni, toate acestea constituind principiile de bază ale credinţei creştine.
Una dintre noile realităţi religioase este introducerea religiei în şcolile laice, educaţia religioasă fiind una dintre problemele de substanţă ale societăţii în ansamblul ei şi, totodată, ale politicii educaţionale. Astăzi religia şi-a câştigat un loc în cadrul sistemului de învăţământ.
În cadrul ariei curriculare Om şi societate, religia ierarhizează şi structurează conţinuturile educaţionale din perspectiva valorilor şi a moralei creştine.
Întrucât fiecare om se raportează la realitate în mod pragmatic, prin voinţă, acţiune, dar şi la nivel spiritual, prin credinţă, atitudine, un sistem educativ nu poate atinge plenitudinea în condiţiile în care marginalizează sau omite una dintre componentele ei fundamentale. O educaţie integrală presupune, aşadar, pe lângă laturile intelectuală, morală, estetică, tehnologică, şi o componentă religioasă.
Raportul dintre acestea şi modul în care fiecare contribuie la atingerea idealului, a scopurilor şi obiectivelor educaţionale într-un anumit sistem social este precizat prin normative legale, în funcţie de particularităţile şi direcţiile de dezvoltare pe care o societate şi le propune într-o anumită epocă istorică.
O educaţie religioasă nu reprezintă doar un demers religios, social şi cultural, ci constituie şi o cale spre formarea unor reprezentări corecte şi temeinice privind cultura naţională şi universală, stimularea dialogului intercultural din perspectiva libertăţii şi egalităţii între semeni, demersuri pe care le propune la modul cel mai înalt religia creştină, educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii, al toleranţei, al cultivării sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice, faţă de arte, al respectului faţă de natură şi de mediul înconjurător, care sunt de fapt finalităţi ale Legii învăţământului şi se regăsesc sub diferite formulări în proiectele privind legea educaţiei, dezbătute în ultimii ani.
Educaţia religioasă este definită ca o dimensiune a educaţiei prin care se dezvoltă, în mod conştient, predispoziţia spre religiozitate, înnăscută, proprie persoanei umane, pe baza unor principii didactice şi cu ajutorul unor metode şi mijloace specifice.
Bine-cunoscuta expresie a Fericitului Augustin, pusă la începutul Confesiunilor sale – „Ne-ai făcut pe noi pentru Tine şi neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine” – ne prezintă caracterul integrator al religiei: Religia este sediul adevărului transcendent în esenţă şi principiul unic al tuturor lucrurilor, recunoscut de pedagogia modernă – care, de altfel, şi-a întemeiat sistemele de educaţie pe fundamente biblice – şi de unii pedagogi contemporani, dar care este acceptat cu dificultate de societatea laică, secularizată.
Rezultatele cercetărilor întreprinse conduc spre necesitatea unei abordări complexe a situaţiei, care să contribuie atât la îmbunătăţirea activităţii didactice, cât şi la o mai bună imagine a disciplinei religie în rândul profesorilor de alte specialităţi şi în cadrul societăţii civile, în concordanţă cu potenţialul formativ educativ al acestei discipline de învăţământ. Direcţiile de acţiune presupun implicarea mai multor factori de decizie, atât de la nivelul Şcolii, cât şi al Bisericii.
Sf. Grigorie de Nyssa spune că „voia lui Dumnezeu cea desăvârşită este a-şi întipări cineva în suflet chipul vieţuirii bine-credincioase”, demers posibil doar prin intermediul unui șir de acţiuni educativ-religioase, desfăşurate pe tot parcursul vieţii, care presupun evaluări permanente ale acţiunilor proprii, raportate la Dumnezeu, la semeni şi la sine însuşi.
Îi felicităm pe toţi participanţii la această Ediţie a Seminarului metodologic, care s-a organizat cu binecuvântarea noastră şi cu bunăvoinţa Departamentului Mitropolitan Studii. Dorim tuturor ca sfinţii să ne fie învăţători şi rugători în toată activitatea noastră teologică, pedagogică şi misionară!
Cu dragoste şi arhiereşti binecuvântări,
† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE