Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

sâmbătă, 26 mai, 2012

Predică la Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

Despre păstrarea dreptei credinţe )

Trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt şi Aceşti trei Una sînt! (I Ioan 5, 7)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă prăznuieşte primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc în anul 325 în oraşul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învăţarea greşită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfîntul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinţilor Părinţi de atunci, fiind primul împărat creştin din lume (306-337).

Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocşi – episcopi, mitropoliţi şi patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învăţături de credinţă creştină neclare încă, şi de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă şi condamnă toate abaterile de credinţă, străine de învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Sfinţilor Părinţi şi exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toţi ereticii care sfîşie unitatea de credinţă a Bisericii, simbolizată prin cămaşa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfînta Evanghelie: Cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19, 23). Prin cuvîntul “sinod” înţelegem adunare, consiliu; prin cuvîntul “erezie” înţelegem părerea sau învăţătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.

De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfinţii Părinţi să se adune la un loc şi să apere dreapta credinţă? Pricina a fost apariţia unui mare eretic, anume Arie, care învăţa pe creştini o credinţă nouă, zicînd că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că a “fost un timp cînd Fiul nu era”. El numea pe Iisus Hristos “creatură superioară”, “cea dintîi dintre creaturi”. Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mîndru şi neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspîndit în cîţiva ani atît de mult încît rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspîndească în tot imperiul roman de răsărit şi de apus.

Sfinţii Părinţi, nemaiputînd răbda hulele lui Arie împotriva Mîntuitorului şi a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu puterea sa imperială la liniştirea Bisericii lui Hristos şi condamnarea învăţăturii hulitoare a lui Arie şi a discipolilor săi. Inspirat de Duhul Sfînt, marele împărat creştin a hotărît să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe cheltuiala imperiului, fiind invitaţi toţi marii ierarhi ai Bisericii creştine din Răsărit şi din Apus. Astfel au luat parte 318 Sfinţi Părinţi la care s-a adăugat şi o delegaţie a Papei Silvestru I al Romei, pentru că pînă în anul 1054, Biserica creştină era una, nedespărţită în două – cea Ortodoxă de Răsărit şi cea Romano-Catolică de Apus. De aceea şi sinoadele pînă la dezbinarea Bisericii se numesc “ecumenice”, adică generale, pentru că au luat parte la ele şi ierarhi din partea Bisericii Romei.

Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi a durat toată vara. În timpul sinodului, la care a fost de faţă şi ereticul Arie cu ai lui, Sfinţii Părinţi s-au ostenit mult să întoarcă pe eretici la ortodoxie, dar ei n-au vrut să asculte. Ba s-a întîmplat ca în timpul discuţiilor, Sfîntul Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui Arie căci nu putea răbda hulele lui. Atunci Sfîntul Constantin cel Mare a poruncit să i se ia omoforul şi Evanghelia şi să fie aruncat în temniţă pentru că a îndrăznit să lovească. Noaptea însă i s-a arătat Mîntuitorul în temniţă şi i-a dat din nou Evanghelia în mîini, iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineaţă, auzind împăratul acestea, l-a adus pe Sfîntul Nicolae iarăşi la sinod şi îşi cereau iertare toţi de la el, văzînd rîvna şi răbdarea lui pentru credinţă.

La fel şi Sfîntul Ierarh Spiridon, căutînd să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi şi cum că toate cele trei persoane sînt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, a luat o cărămidă arsă şi, făcînd semnul sfintei cruci, cînd a strîns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pămînt şi lutul a rămas în mîna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat şi apa pe Duhul Sfînt, Mîngîietorul care a fost trimis în lume.

În timpul sinodului cei 318 Sfinţi Părinţi au dat anatemă pe ereticul Arie şi învăţăturile sale hulitoare de Dumnezeu. Părinţii au dogmatisit că cele trei persoane ale Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, sînt de o fiinţă şi nedespărţite. Tot la acest sfînt sinod s-a întocmit partea întîi a Crezului, primele şapte articole despre Tatăl şi Fiul. Ultimile cinci articole despre Sfîntul Duh aveau să se întocmească la Sinodul II Ecumenic din anul 381. Crezul cuprinde pe scurt dogmele credinţei ortodoxe, şi se rosteşte zilnic în biserici şi prin casele creştinilor ca o mărturisire a dreptei credinţe apostolice.

Deşi Arie a fost surghiunit în sudul Dunării el nu a vrut să asculte de Biserică, ci mai mult căuta să semene între creştini învăţătura sa hulitoare. De aceea a fost greu pedepsit de Dumnezeu, încît i s-au vărsat măruntaiele şi a murit cumplit, spre veşnică osîndă în gheena iadului.

Iubiţi credincioşi,

Cu toate că ereticul Arie, cel mai mare eretic din lumea creştină, ca şi eresul său, au dispărut, de-a lungul secolelor Biserica lui Hristos a fost lovită mereu de noi secte şi erezii, unele mai periculoase decît altele. Cea mai grea dezbinare a Bisericii creştine a fost în anul 1054 cînd a avut loc marea schismă (ruptură) între Răsărit şi Apus, luînd astfel naştere două Biserici separate: cea Ortodoxă cu centru la Constantinopol şi cea Romano-Catolică cu centru la Vatican (Roma). La rîndul ei Biserica Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri şi sciziuni. Este vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie, şi de Calvin din secolul al XVI-lea, urmaţi după aproape un secol de schisma anglicană din secolul al XVII-lea.

Primul eres a cuprins aproape integral ţările din nordul Europei, aşa numitele ţări protestante; iar religia anglicană s-a răspîndit în Anglia, America de Nord şi Australia, formînd Biserica anglicană.

Vedeţi cum a reuşit satana să rupă cămaşa lui Hristos, adică să dezbine şi să sfîşie unitatea Bisericii întemeiată de El? Noi toţi mărturisim “o credinţă, un Domn, un botez”, însă datorită mîndriei şi începătorilor de eresuri, care au schimbat învăţătura de credinţă ortodoxă, apostolică, cu dogme noi după mintea lor, precum şi din cauza păcatelor noastre ale tuturor, au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creştine – două apostolice – cea Ortodoxă şi cea Catolică şi trei fără succesiune apostolică: protestantă, reformată şi anglicană.

Dar dezbinările religioase nu s-au oprit aici. Începînd din secolele XVIII şi mai ales XIX, au apărut în America şi în apusul Europei noi grupări religioase rupte din trupul Bisericii apostolice, numite “secte”.

Astăzi, în lume se află pînă la o mie de secte şi grupări religioase creştine, unele mai fanatice, mai periculoase decît altele, cum ar fi “martorii lui Iehova”, “templul satanei”, cu aşa numita “liturghie neagră”, în care se adoră diavolul în locul lui Dumnezeu. Ei caută să-şi facă noi membri în rîndul credincioşilor interesaţi, a celor certaţi cu disciplina Bisericii lui Hristos, a celor săraci, cărora le promit ajutoare materiale şi mai ales a tinerilor, pe care îi pot corupe mai uşor.

Să luăm deci aminte la noi şi la familile noastre ortodoxe. Înmulţirea sectelor este un semn văzut apocaliptic, care prevesteşte sfîrşitul veacurilor.

Prima datorie a fiilor Bisericii Ortodoxe este aceea de a cunoaşte cît mai bine Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie, Catehismul şi operele principale ale Sfinţilor Părinţi. A doua datorie, dacă nu cea dintîi, este să trăim cu mare credinţă în Dumnezeu şi să ducem cu rîvnă şi evlavie viaţa noastră religioasă de familie, în desăvîrşită moralitate. Sectele cer teorie, ne atacă cu texte din Sfînta Scriptură. Noi să le răspundem, nu cu vorbe, nu cu atît cu texte din Biblie, cît mai ales cu viaţa morală smerită, curată, sfîntă. Vorbele nu pot înlocui faptele. În faţa unor creştini corecţi, milostivi şi evlavioşi, ei se ruşinează şi tac.

A treia mare datorie ce ne revine este să ne creştem copiii în frică de Dumnezeu, cu mare grijă şi atenţie. Căci dacă nu-i educăm noi cum trebuie sau îi smintim cu viaţa noastră, a părinţilor, îi pierdem sufleteşte pe fii, nu ne mai aparţin şi foarte uşor îi pot amăgi sectele, patimile, beţia, desfrîul şi necredinţa. Un tînăr o dată căzut, greu mai poate fi salvat, tras de la sectă. Copiii, ca şi părinţii, trebuie să ştie de mici Tatăl nostru, Crezul şi Psalmul 50, şi să înveţe cunoştinţele religioase principale din Catehismul ortodox. Cine nu ştie pe de rost măcar aceste trei rugăciuni nu poate fi împărtăşit cu Sfintele Taine.

Altă mare datorie a creştinilor ortodocşi este să fie oameni de rugăciune că fără ea nu putem face nimic. Să nu lipsească în sărbători nimeni de la Sfînta Liturghie şi de la predică, afară de mare nevoie. Rugăciunea cu credinţă, cu post şi lacrimi este viaţa noastră, pîinea noastră duhovnicească, mîntuirea noastră. Apoi trebuie să trăiască în dragoste cu toţi oamenii, mai ales cu cei din familie şi să facă după putere milostenie, care “acoperă mulţime de păcate”.

O altă datorie principală este ca fiecare să aibă un duhovnic bun, înţelept, la care să-şi mărturisească păcatele în cele patru posturi, să-i ceară sfaturi pentru toate şi să-l asculte ca pe Însuşi Hristos. Creştinii noştri nu trebuie să meargă la adunările sectante, nici să-i primească în casă, şi nici să discute cu ei, dacă nu vor să cadă în cursele lor. Cine face aceasta nu va fi amăgit niciodată de diavol, nici de patimi, nici de cursele oamenilor răi.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, care au apărat dreapta credinţă, au dat anatema pe eretici şi au formulat Crezul ortodox. Să rămînem credincioşi Evangheliei lui Hristos şi Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii sîntem. Ea ne-a născut prin baia Botezului, ea ne-a crescut şi învăţat calea mîntuirii. Să cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să cinstim pe toţi sfinţii şi icoanele lor ca cei ce sînt “prietenii Domnului” şi se roagă pentru noi la cer. Să trăim în dragoste unii cu alţii, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. Să creştem copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai mult mîntuirea noastră şi să păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă, fără de care nu ne putem mîntui oricîte fapte bune am avea.

Închei cu o scurtă istorioară.

Un părinte cu viaţă sfîntă a intrat noaptea să se roage în biserică şi prin minune dumnezeiască a văzut altarul deschis, iar lîngă sfînta masă şedea un prunc luminat cu cămaşa ruptă. Şi l-a întrebat cuviosul: “Copile, cine eşti tu?” Iar el a răspuns: “Eu sînt Hristos, Mîntuitorul lumii!” “Dar cine ţi-a rupt cămaşa?” întreabă sihastrul. Iar Domnul i-a răspuns: “Mi-a rupt-o Arie, ereticul!” şi S-a făcut nevăzut.

Oricine propovăduieşte altă Evanghelie decît cea vestită de Hristos, de Apostoli şi de Biserică, sfîşie cămaşa Domnului şi-şi agoniseşte osîndă veşnică, fără iertare.

Să cădem deci în genunchi şi să slăvim cu evlavie şi dreaptă credinţă pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Amin.

Hristos a înviat!

Părintele Cleopa (Ilie)