Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:03, duminică, 3 februarie, 2013

Preafericitul Patriarh Kiril a prezentat raportul de activitate în cadrul ședinței Soborului Arhieresc din 2 februarie 2013

În cadrul ședinței Soborului Arhieresc din 2 februarie 2013 de la Moscova, Preafericitul Patriarh Kiril a prezentat în fața plenului raportul activității Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse pentru ultima perioadă, făcând o trecere în revistă și a celor mai importante evenimente pentru Patriarhia Moscovei.

În acesta se vorbește în primul rând despre actele de vandalism și campania de denigrare a Bisericii de o violență și o intensitate alarmantă (cazul Pussy Riots, profanarea și incendierea Catedralei Marinei din cadrul Eparhiei de Baltica și Kalinigrad, distrugerea Răstignirii din Arhanghelsk) dar și despre reacția promptă și hotărâtă a autorităților de a penaliza răufăcătorii și de a stopa răspândirea acestui fenomen imoral și ofensator la adresa credincioșilor.

Totodată Patriarhul s-a referit și la implicarea tot mai activă a Bisericii în procesul de oferire a asistenței spirituale persoanelor din instituțiile de detenție, vorbind la acest capitol despre succesele înregistrate în Republica Moldova, unde deja la acest moment, în 17 penitenciare sunt în serviciu permanent 22 de clerici.

Cu referire la țara noastră Preafericirea Sa a menționat succesele obținute de Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, prin efortul Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, a clerului și a poporului, de a stopa procesul de legalizare a homosexualității și de înregistrare a cultului satanist la Ministerul Justiției, fapt ce vorbește de hotărârea credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, în toată plinătatea ei de a lupta cu tendințele distructive care ar putea pune în pericol prezentul și viitorul societății în ansamblul ei.

Patriarhul nu a trecut cu vederea nici succesele înregistrate în jurisdicțiile Patriarhiei Ruse la nivelul colaborării Bisericii cu Forțele Armate,  în Moldova activând deja 16 preoți capelani care se ocupă de păstorirea ostașilor, ducând o intensă activitate misionară.

În document se mai vorbește despre activitățile culturale și editoriale ale Bisericii – rezultate și perspective, activitatea informațională, dialogul Bisericii cu statul și societatea civilă, relațiile inter-ortodoxe, etc.

Raportul integral (în limba rusă), poate fi descărcat AICI