Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

miercuri, 9 octombrie, 2013

Pr. Mihail Bortă: „În internet, precum şi în societate, rolul preotului rămâne neschimbat – cel de a propovădui şi de a trăi Cuvântul lui Dumnezeu”

IMG_5888

De mai bine de zece ani, în internet sa rezervat un spaţiu demn de luat în seamă pentru paginile web de spiritualitate ortodoxă.

Încă de la lansarea în anul 2005 a primului site al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove – www.mitropolia.md, teologii autohtoni au realizat noile posibilităţi de comunicare şi de distribuire a informaţiei pe care le oferă internetul, începând astfel elaborarea şi dezvoltarea a ceea ce putem numi acum resursele internetului ortodox autohton. Chiar dacă a trecut mai mult de un deceniu de când acest fenomen a prins contur, evoluţia ia o amploare tot mai mare şi mai mare. Există site-uri eparhiale, parohiale şi mănăstireşti, ale comunităţilor religioase din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, bi sau chiar trilingve, precum şi numeroase bloguri de opinie şi atitudine ce aparţin unor prestigioşi formatori de opinie teologică din ţara noastră.

Pentru a afla mai multe din bucătăria Blogosferei Ortodoxe autohtone, i-am solicitat un interviu părintelui Mihail Bortă – tânăr şi energic slujitor al Bisericii, care prin entuziasmul său catalizator reuşeşte să animeze şi să întreţină un complicat mecanism de comunicare on-line, prin care tot mai mulţi şi mai mulţi creştini au posibilitatea să afle Cuvântul Adevărului, datorită implementării noilor tehnologii informaţionale.

– Părinte Mihail, probabil că una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le auziţi este despre cum se îmbină slujirea Altarului cu munca de administrator IT?

– Să ştiţi că este o combinaţie deloc ușoară, dar care şi-a demonstrat eficienţa categorică în domeniul comunicării religioase. Eu privesc internetul ca un teren fertil, dar care are nevoie de valorificare minuţioasă pentru a da roadele aşteptate; un spaţiu generos, care trebuie utilizat mai îndrăzneţ în nobilul scop de luminare a celor dornici de Cuvântul lui Dumnezeu.

Încă de când eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, am fost tentat să explorez internetul şi să-i încerc capacităţile. Pe atunci îmi părea că încerc marea cu degetul – era un domeniu absolut nou pentru mine, un ocean informațional, care m-a făcut să perseverez în eforturile mele de a înţelege nişte noţiuni şi operaţiuni de bază pentru a crea noi spaţii de discuţii şi de distribuire a informaţiei în mediul on-line, după modelul resurselor existente la acea vreme în România și Rusia. Am văzut în această îndeletnicire a mea o modalitate de a fi util oamenilor şi de a-i ajuta în dorinţa lor de a afla mai multe din domeniul Învăţăturii Ortodoxe.

– Cum a evoluat în timp această pasiune a Dumneavoastră?

– Cu câţiva ani în urmă, încă înainte de a deveni diacon iar mai apoi preot, am primit binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir de a activa în calitate de consultant în tehnologii informaționale în cadrul Serviciului de Presă al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove. Aici găsisem deja o echipă bine închegată condusă de către Prot. Mitr. Octavian Moşin, care şi este de fapt mentorul Biroului Mitropolitan de Presă aşa cum îl cunoaştem astăzi. Trebuie să menţionăm faptul că părintele Octavian este cel care a pus bazele comunicării extra-instituţionale moderne a Mitropoliei. Realizând posibilităţile pe care le oferă noul format al canalelor mass-media de la începutul anilor 2000, Preacucernicia Sa, dimpreună cu un grup de colegi a investit timp şi efort colosal în lansarea şi menţinerea activă a mijloacelor de comunicare cu presa şi cu credincioşii atât prin intermediul periodicelor tipărite, dar şi prin cele electronice. Acest lucru a fost posibil datorită deschiderii ÎPS Mitropolit Vladimir, care a binecuvântat la acel moment începerea unui nou capitol al comunicării online şi perfecţionarea permanentă a acestei ramuri de mediatizare şi socializare. Tot datorită bunăvoinţei și deschiderii din partea Înalt Prea Sfinţiei Sale astăzi, atât eu cât şi colegii mei, avem posibilitatea de a ne cizela aptitudinile şi de a fi şi mai implicaţi în acest dificil, dar interesant proces de elaborare, catalogare și arhivare online a informaţiei din domeniul vieții bisericești și a spiritualității ortodoxe, astfel înmulțind talantul care mi-a fost încredințat de Bunul Dumnezeu.

Tot aici mai pot menţiona faptul că împreună cu actualii colegi, cu Mila și cu Ajutorul Domnului după o muncă de mai bine de jumătate de an, în luna aprilie 2012 am reuşit să elaborăm conform noilor rigori tehnologice şi să lansăm noua pagină oficială a Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove care ţine la curent miile de vizitatori zilnici despre cele mai importante activităţi ale Întâistătătorului şi ale Eparhiei Chișinăului în general.

Pe lângă aceasta, un alt proiect important care se bucură de succes printre internauţii creştini din ţară şi de peste hotare, este Portalul de gândire şi atitudine creştin-ortodoxă din Republica Moldovawww.ortodox.md. După cum sugerează şi descrierea, acest site este o tribună de atitudine şi reflecţie asupra celor mai importante subiecte şi evenimente prin prisma Ortodoxiei, unde îşi expun punctul de vedere atât teologi, oameni de cultură şi de ştiinţă, precum şi studenţi care au ceva de spus şi care doresc să împărtăşească punctul lor de vedere asupra unui sau altui subiect de interes colectiv.

Totodată, la nici un an de la lansarea Portalului Moldova Ortodoxă, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și cu aprobarea Departamentului Sinodal Informaţional din cadrul Patriarhiei ruse, recent a fost lansată şi versiunea în limba rusă a acestui portal: Православная Молдова – ru.ortodox.md

Versiunea în limba rusă a paginii a fost un pas firesc spre deschiderea către vorbitorii de limba rusă din Republica Moldova, dar şi din întreaga lume. Versiunea rusă a portalului Moldova Ortodoxă va contribui la întărirea legăturilor duhovniceşti şi va cultiva simţul unităţii ecleziastice la credincioşii ortodocşi din Republica Moldova şi celelalte ţări unde viețuiesc creștini-ortodocși vorbitori de l. rusă.

– Apropos de cei care publică pe paginile web Ortodoxe. În ultimul timp se observă o tendinţă tot mai evidentă de lansare a blogurilor personale ale unor slujitori deja cunoscuţi în societate pentru intensa lor activitate pastoral-misionară. Care sunt cele mai reprezentative exemple în această categorie?

– Aşa este, perioada recentă este marcată de apariţia unor valoroase bloguri teologice de autor, care conţin informaţii foarte utile din punct de vedere duhovnicesc pentru cititorii de toate vârstele şi de toate categoriile sociale. Aici aş putea să menţionez nume ca Arhim. Ioan (Moşneguţu), stareţul Sfintei Mănăstiri Hârbovăţ – www.ioanmosnegutu.info, Prot. Mitr. Octavian Moşin – www.octavianmosin.info, Arhim. Augustin (Zaboroșciuc) – www.arhimaugustin.info, Prot. Mitr. Nicolae Ciobanu, Consilier Cultural al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove – www.nicolaeciobanu.wordpress.com, etc. De menţionat faptul că aceşti autori şi-au luat foarte în serios misiunea şi responsabilitatea pe care şi-au asumat-o faţă de cititori, postând permanent lucrări originale, create din dorinţa de a fi alături de cei aflaţi în căutare şi dornici să găsească răspunsuri pentru întrebările care le frământă sufletul şi mintea.

Vorbind despre responsabilitate, originalitate şi promptitudine, menţionăm cele trei condiţii absolut indispensabile pentru crearea şi menţinerea unui blog. Fiecare persoană care doreşte să-şi împărtăşească gândurile în mediul on-line, mai ales dacă este vorba de subiecte de ordin spiritual, trebuie să fie conştientă că scrierile sale vor forma opinii ce vor afecta direct conştiinţa religioasă a cititorilor, motiv pentru care trebuie să cunoască foarte bine lucrurile despre care scrie. Titularul de blog trebuie să mai ştie că oamenii au nevoie de content original, nu de texte preluate din alte surse, fie ele electronice sau nu, pentru că o pagină web care conţine preluări în abundenţă, în scurt timp încetează de a mai fi vizitată, iar proprietarul blogului este pus într-o situaţie delicată din cauza propriei sale inconştienţe. Nu mai puţin importantă este şi rapiditatea cu care apar pe blog postările noi; evident că nu poate fi vorba de o cursă a publicărilor în detrimentul calităţii acestora, dar o pauză prea mare duce iarăşi la abandonarea acestui blog de către cititori.

E bine să apară cât mai multe bloguri Ortodoxe, însă acestea trebuie lansate în cunoştinţă de cauză (mai ales că modele demne de urmat în acest domeniu sunt), pentru a nu transforma în scurt timp o pagină abia lansată într-o epavă informaţională.

– Cum se prezintă mănăstirile din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove la capitolul activitate on-line?

– Cu deosebită satisfacţie pot să afirm că site-urile Sfintelor noastre mănăstiri creează deja o categorie distinctă în lista Blogosferei Ortodoxe naționale. Aici mi-aş dori să amintesc despre paginile web ale Mănăstirii Curchi – www.manastireacurchi.md, Frumoasa – www.frumoasa.md, Ţigăneşti – www.manastireatiganesti.md, Glinjeni – www.manastireaglinjeni.md, Cuşelăuca – www.manastireacuselauca.info, Sireţi – www.manastirea-sireti.md, Vărzăreşti – www.varzaresti.md, Hîrjauca – www.hirjauca.md etc., care propun vizitatorilor informaţii deosebit de valoroase din punct de vedere istoric şi duhovnicesc, conţin arhive fotografice inedite, dar şi sfaturi din partea duhovnicilor. Consider că aceste site-uri sunt cărţi de vizită foarte bine documentate, prin intermediul cărora numărul pelerinilor aşezămintelor monahale se măreşte, iar astfel tot mai mulţi oameni găsesc liniştea şi împăcarea sufletească atât de necesară fiecăruia dintre noi.

În aceiaşi ordine de idei, vreau să Vă întreb care consideraţi că este rolul şi locul preotului în mediul on-line?

În internet, precum şi în viaţa reală, rolul preotului rămâne neschimbat – cel de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu. Spre regret, nu toţi slujitorii Bisericii Ortodoxe conştientizează acest lucru şi de multe ori pe reţelele de socializare apar imagini cu preoţi care apar în ipostaze cel puţin necorespunzătoare cu titlul şi menirea pe care o au în societate.

Consider că fiecare slujitor, precum şi fiecare om cu frică de Dumnezeu, cu educaţie şi bun simţ trebuie să se autocenzureze şi să dea dovadă de un comportament civilizat în spaţiul online, iar dacă crede că acest lucru îi este imposibil, mai bine să se abțină.

Deontologia comunicării pastorale pe internet este cu atât mai importantă cu cât majoritatea internauţilor sunt tineri, care pot fi uşor convinşi atât de lucruri bune şi ziditoare, cât şi de cele nefolositoare şi păguboase. Din acest motiv se cere cizelarea severă şi adaptarea mesajului pastoral la nevoile şi la limbajul tânărului, fără însă a ştirbi din sensul celor spuse, pentru ca cel vizat să înţeleagă esenţa credinţei după puterile sale, pentru a o trăi spre întărire sufletească şi nu spre rătăcire.

– Părinte Mihail, cum apreciaţi comunicarea dintre Biserică şi mass-media laică la momentul actual?

– Chiar dacă această relaţie are uneori tente de încordare şi neînţelegere, în linii mari este una stabilă şi pozitivă. Mass-media laică autohtonă este un organism complex, atât cu elemente prietene, cât şi neprietene. Sunt jurnalişti care în goana lor după senzaţional uită de adevărata misiune a Bisericii şi pun accent pe lucruri şi evenimente mărunte care odată mediatizate stârnesc doar dezorientare în rândurile publicului larg. Dar sunt şi jurnalişti care ştiu să expună foarte echidistant punctul de vedere oficial al Bisericii în privinţa unei sau altei chestiuni de interes masiv şi să arate societăţii eforturile Bisericii în toată plinătatea ei, de a contribui la consolidarea societăţii în jurul unui set de valori creatoare.

Totodată, apreciez munca colegilor mei din cadrul Serviciului de Presă al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, care se străduie să fie corecţi în dialogul cu reprezentanţii mass-media şi să furnizeze informaţii utile, evitând categoric să se lanseze în spectacole mediatice ieftine, create doar pentru a câştiga cursa pentru audienţă.

Aici vreau să mai adaug că la iniţiativa şi cu suportul Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir, periodic au loc seminare şi ateliere cu jurnaliştii în devenire – studenţi ai facultăţii de profil de la Universitatea de Stat din Moldova. Aceste întâlniri care au drept scop familiarizarea tinerilor cu specificul activităţii slujitorilor Bisericii şi cu rolul şi locul Instituţiei Divino-Umane în societate s-au bucurat până acum de un real succes nu numai în teorie dar şi în practică, fapt ce ne bucură şi ne însufleţeşte pentru organizarea a noi şi noi activităţi comune.

– Astăzi Preacucernicia Voastră a ajuns la un frumos popas aniversar 30 de ani, prilej cu care Vă rugăm să ne spuneţi ce sentimente Vă încearcă acum, când celebraţi vârsta tinereţii şi a energiei şi ce planuri aveţi pentru viitor.

– Vreau să Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru că m-a învrednicit să mă bucur de această zi şi pentru tot Ajutorul Său pe parcursul activităţii mele de până acum.

Misiunea preoţească în sine este o ascultare grea, cu responsabilităţi serioase, iar atunci când pe lângă aceasta mai există şi o misiune profesională, tot spre lauda Mântuitorului şi mântuirea credincioşilor, numai rugăciunea şi încrederea în Mila Domnului dă putere şi speranţă. Astfel nădăjduiesc că şi în continuare Atotţiitorul Va auzi smerita mea rugăciune şi mă Va îndruma să fiu de folos Bisericii şi binecredincioşilor confraţi întru Hristos.

A dialogat N. Cârlig