Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

marți, 29 mai, 2012

Pe teritoriul unității Batalionului de geniu din s. Negrești, r. Strășeni, a fost sfințită o Troiță

Pe teritoriul unității Batalionului de geniu din s. Negresti, r. Strășeni, a fost sfințită o Troiță de piatră.
Slujba de sfințire a fost oficiată de către un sobor de preoți în frunte cu starețul Mănăstirii Țigănești Arhim. Irinarh (Costru).

După sfințire Părintele Arhimandrit Irinarh, a ținut un cuvânt de învățătură despre însemnătatea sfintei cruci în viața creștinilor:

„Dragi frați întru Hristos, “Cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). În creştinism Sfânta Cruce are mai multe semnificaţii: duhovnicească; de altar de jertfă; semn dumnezeiesc.

Ca înţeles duhovnicesc, Crucea reprezintă dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. Fiul Omului a luat trup de om pentru a ispăşi păcatele lumii. Învierea Mântuitorului este o mărturie a transformării trupului omenesc, restaurarea şi îndumnezeirea lui. Pentru a învinge moartea, Dumnezeu trebuia să stârpească sămânţa răutăţii care era pătrunsă în fiinţa umană şi în creaţie, iar originea răului a fost mândria.

Dragi militari, jertfa pe Cruce este un semn al smereniei, un semn al ascultării faţă de voia lui Dumnezeu ca răspuns la mândria şi neascultarea protopărinţilor noştri Adam şi Eva. În această jertfă a Mântuitorului se descoperă esenţa iubirii creştine, care diferă radical de iubirea erotică, senzuală, egocentrică din religiile păgâne. Evanghelia ne descoperă acest adevăr: “Nimeni nu are mai mare dragoste ca aceasta decât ca viața să şi-o pună pentru prietenii (camarazii) săi” – spune Mântuitorul (Ioan 15, 13).

Fie ca această Sfântă Troiță nou înălțată pe teritoriul unității frățiilor voastre să va fie spre încurajare, spre zidire duhovnicească și spre slava lui Dumnezeu cel în Treime Slăvit!”

Comandantul batalionului  de geniu, maiorul Ruslan Cojocaru, a mulțumit părintelui arhimandrit pentru cuvintele frumoase și pentru grija și suportul duhovnicesc care de mai mulți ani Batalionului de geniu din s. Negrești o primește din partea Mănăstirii Țigănești.