Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

12:49, joi, 12 septembrie, 2013

Obama a salutat propunerea rusă privind armamentul chimic sirian: “Ar putea constitui un avans important”

Barack Obama a salutat luni seara propunerea rusă privind o plasare a arsenalului chimic sirian sub control internaţional, îndepărtând perspectiva unor atacuri împotriva regimului de la Damasc, acuzat de comiterea unui atac chimic soldat cu sute de morţi. “Acest lucru ar putea constitui un avans important”, a declarat preşedintele american pentru NBC, după o zi plină de lovituri de teatru, care ridicau întrebări asupra direcţiei principale a administraţiei americane în acest dosar. Confruntat cu o opinie publică ostilă unei intervenţii în Siria – şase americani din zece i se opun potrivit unui sondaj publicat luni -, Barack Obama joacă atât credibilitatea Statelor Unite, cât şi preşedinţia sa în acest dosar spinos. După o rafală de interviuri cu posturi americane de televiziune importante, el urmează să se adreseze marţi seara naţiunii, în mod solemn, de la Casa Albă. Recunoscând că se află într-o situaţie dificilă în faţa Congresului, cărui îi cere undă verde pentru efectuarea unei operaţiuni militare, Obama a apreciat că ultimele evoluţii au fost rezultatul direct al ameninţărilor cu atacuri americane. Considerat unul dintre cele mai importante din lume, arsenalul chimic sirian este estimat la “peste 1.000 de tone” de către serviciile franceze de informaţii. Neutralizarea acestuia, în cazul în care se va ajunge la acest lucru, ar putea să se dovedească extrem de delicată pe teren, în mijlocul unui război civil care s-a soldat deja cu peste 100.000 de morţi. Întrebat de ABC despre posibilitatea unei “pauze” în calea spre atacuri, în cazul în care armele chimice ar fi securizate, Obama a răspuns “desigur, dacă acest lucru are loc”. Fostul secretar de Stat Hillary Clinton a salutat, de la Casa Albă, o dezvoltare pozitivă, dar a îndemnat, la fel ca Obama, să nu se slăbească presiunea asupra regimului de la Damasc, avertizând împotriva “unei noi scuze în vederea unei amânări sau obstrucţii”. Franţa a apreciat că propunerea rusă merită “un examen precis”, şeful diplomaţiei Laurent Fabius reclamând “angajamente precise, rapide şi verificabile” din partea Damascului. Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, la rândul său, că propunerea este “interesantă”. Oferind asigurări că Damascul este pregătit pentru negocieri de pace, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a produs o adevărată surpriză, anterior, anunţând că a propus sirienilor să îşi palseze stocul de arme chimice sub control internaţional şi să îl distrugă. Siria a “primit favorabil”, imediat, această propunere, prin vocea şefului diplomaţiei sale Walid Muallem, care s-a abţinut totodată să fie mai explicit pe fond. Ulterior, secretarul general al ONU Ban Ki-moon a îndemnat la crearea unor zone supervizate de ONU, în Siria, în care ar putea să fie distruse armele chimice. “Studiez posibilitatea de a solicita de urgenţă Consiliului de Securutate să ceară transferul imediat al stocurilor de arme şi precursori chimici în zone din Siria în care ar putea să fie depozitate în securitate şi distruse”, a precizat el, apreciind că este indispensabil să fie depăşită “paralizia jenantă” a Consiliului în dosarul sirian.

sursa www.mediafax.ro