Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

16:27, miercuri, 15 ianuarie, 2014

Momente deosebite pentru minorii de la Penitenciarul nr.10 Goian

În perioada Sfintelor Sărbători de Iarnă, Prot. Teodor Spătaru – preot capelan din cadrul Departamentului Mitropolitan pentru Forțele Armate și Instituțiile Penitenciare, dimpreună cu Prot. Mitr. Victor Pleşca, Președintele Comisiei Sinodale pentru Probleme Sociale și Morale, au vizitat minorii de la Penitenciarul nr. 10 Goian, fiind însoţiţi de ansamblurile folclorice „Doina Codrilor” din s. Râşcova, r. Criuleni şi „Ilincuţa” din s. Grătieşti, mun. Chişinău.

Astfel spectatorii au putut să trăiască mai intens frumuseţea binecuvântată a Naşterii Domnului şi să se bucure de un concert de suflet de cel mai înalt nivel.

Vorbindu-le celor prezenţi, Părintele Teodor i-a felicitat cu ocazia luminosului praznic al venirii Mântuitorului în lume şi le-a urat tuturor să ia aminte la aceste momente importante şi să se roage Pruncului Iisus şi Preacuratei Maicii Sale pentru a-i ajuta şi a-i îndruma în tot timpul vieţii.

Conducerea Penitenciarului a mulţumit Părintelui şi membrilor ansmablurilor folclorice pentru prezenţă şi pentru mesajul optimist şi plin de credinţă pe care l-au adus minorilor prin acest deosebit concert.