Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

duminică, 17 iunie, 2012

Moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul au fost descoperite în Bulgaria

Cercetătorii, după ce au analizat codul genetic al osemintelor şi le-au datat, au concluzionat că este posibil ca ele să aparţină „celui mai mare om născut din femeie” aşa cum a fost numit Sfântul Ioan de către Mântuitorul Hristos.

Agenţia de ştiri Reuters a raportat că Biserica Ortodoxă Bulgară a descoperit o parte din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul. Declaraţia a stârnit curiozitatea lumii ştiinţifice internaţionale. Cercetătorii, după ce au analizat codul genetic al osemintelor şi le-au datat, au concluzionat că este posibil ca ele să aparţină „celui mai mare om născut din femeie” aşa cum a fost numit Sfântul Ioan de către Mântuitorul Hristos.

Rămăşiţele, care includ un molar şi o parte din craniu, au fost găsite în iulie 2010 într-un sarcofag de marmură în ruinele Bisericii medievale de pe Insula Sfântul Ioan, pe coasta bulgară a Mării Negre, lângă staţiunea Sozopol.

Ele sunt acum expuse spre venerare într-o Biserică din Sozopol, unde mii de credincioşi vin zilnic să se închine sfintelor moaşte.

„Când am auzit despre această istorie în 2010, am crezut că e o glumă, să fiu cinstit” a spus profesorul Tom Higham de la Acceleratorul de Particule de Radiocarbon al Universităţii din Oxford, unul dintre cele mai avansate laboratoare ştiinţifice care dateată materiale arheologice.

Echipa lui Higham a prelevat o parte infimă din sfintele moaşte, şi ele au fost datate ca fiind din secolul I, din timpul vieţii Mântuitorului, ceea ce a şocat întreaga lume ştiinţifică. Câţiva colegi geneticieni de la Univesitatea din Copenhaga au stabilit ADN-ul acestor oseminte.

Amaliza genetic a confirmat faptul că osemintele aparţin aceleiaşi persoane, care a trăit în Orientul Mijlociu.

Higham, care este ateu, a spus că este imposibil să spui dacă într-adevăr sunt moaştele Sfântului Ioan, însă că deopotrivă e imposibil să spui că nu sunt ale lui.

„Sunt mult mai puţin sceptic decât am fost la început. Cred că există posibilitatea să fie. Dar aş vrea să ştiu mai mult”.

Arheologul de la Oxford, Georges Kazan, care a scris teza sa de doctorat despre mişcarea moaştelor în secolele 5-6 a spus că există evidenţe istorice că moaştele de la Sveti Ivan sunt autentice.

Una dintre dovezi este o cutie din tuf vulcanic pe care este scris numele Sfântului Ioan în greacă veche. Cutia este autentică. Tuful provine din Capadocia, şi aceasta era ruta pe care au venit sfintele moaşte din Ţara Sfântă la Constantinopol, unde împăraţii bizantini le-au aşezat cu cinste în biserici.

Una dintre evidenţele ierarhilor bulgari care susţin cu tărie autenticitatea moaştelor sfinte este că, dacă acestea ar fi un fals, ele ar fi aparţinut unui om din evul Mediu şi probabil din zona Mării Negre, nicidecum din secolul I şi din Orientul Mijlociu. Este imposibil, şi probabil şi pentru falsificatori, să găseşti rămăşiţe umane din secolul I.

www.doxologia.ro