Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:19, duminică, 13 octombrie, 2013

ÎPS Mitropolit Vladimir a sfinţit piatra de temelie a bisericii cu hramul „Acoperemântul Maicii Domnului” din Chişinău

În dimineaţa zilei, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica cu hramul “Acoperemântul Maicii Domnului” din Chişinău, aflată pe locul fostei biserici militare din capitală.

Aici Întâistătătorul a avut parte de o întâmpinare călduroasă din parte clericilor sfântului lăcaş şi a numeroşilor enoriaşi dornici să împărtăşească bucuria rugăciunii dimpreună cu Arhipăstorul.

În timpul slujbei, părintele Victor Luchin, parohul bisericii, a fost ridicat de către Mitropolit în treapta de Protoiereu, iar părintele Veaceslav Rotari s-a învrednicit de a purta Cruce cu Pietre Scumpe.

După Liturghie, Vlădica Vladimir a sfinţit piatra de temelie a viitoarei biserici care se va înălţa pe locul exact al aflării vechiului sfânt lăcaş.

La finele serviciului divin, adresându-se binecredincioasei adunări, Înalt Prea Sfinţia Sa i-a felicitat pe toţi cu ocazia acestui eveniment emblematic atât din viaţa parohiei, dar şi a întregului oraş, îndemnând creştinii în frunte cu părintele-paroh să muncească cu dedicaţie şi osârdie pentru a duce la capăt această lucrare necesară şi bineplăcută lui Dumnezeu.

La rândul său, părintele Victor Luchin a adresat ÎPS Mitropolit sincere şi fieşti mulţumiri din partea sa personal, dar şi din partea întregii comunităţi pentru sfatul cel bun şi sprijinul permanent al Arhiereului în munca de zidire a noului sfânt lăcaş, nădăjduind că şi mai departe Înalt Prea Sfinţia Sa se va ruga pentru izbânda lucrărilor demarate. Iar ca amintire a evenimentului de astăzi, părintele Victor a dăruit Mitropolitului o frumoasă icoană lucrată manual, cu chipul Maicii Domnului.

La final ctitorii au primit alese distincţii bisericeşti, iar credincioşilor li s-au oferit iconiţe cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Kiril.