Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:03, miercuri, 9 martie, 2016

Întâistătătorul a binecuvântat demararea lucrărilor de restaurare a Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din cadrul Mănăstirii Suruceni

suruceni

Miercuri, 9 martie 2016, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit în audiență la reședința mitropolitană stareța MănăstiriI Suruceni, Preacuvioasa Egumenă Epistemia (Goncearenco).

Prin pronia lui Dumnezeu, Mănăstirea Suruceni, de câțiva ani, este în plin proces de renovare. În acest sens, maica stareță a făcut o trecere în revistă a activităților realizate până în prezent.

În urma discuției, Egumena Epistemia a primit binecuvântarea Întâistătătorului în vederea realizării lucrărilor de restaurare a Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe”, activitate coordonată cu Sectorul Sinodal Construcții, Restaurări și Picturi și Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

Vlădica Vladimir a apreciat intențiile nobile ale obștii monahale de a restaura Biserica conform planului original și astfel de a reda acestui locaș de cult frumusețea arhitecturală din perioada interbelică.

Stareța mănăstirii a menționat următoarele: „Nădăjduim cu ajutorul lui Dumnezeu și susținerea Înaltpreasfinției Voastre să finalizăm activitățile demarate, dat fiind faptul că dorim și în continuare reabilitarea complexului monastic, crearea condițiilor necesare pentru desfășurarea actelor de cult și în consecință – ameliorarea climatului moral-spiritual din societate, prin cultivarea virtuților creștine, prin păstrarea și promovarea valorilor credinței noastre ortodoxe”.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

suruceni

Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe”, imagini din anul 1935 și 2015