Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 11 iunie, 2012

Îndemn la post și rugăciune

Iată-ne ajunși în postul premergător praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Avem, aşadar, un frumos prilej de a ne purifica spiritual, de a ne regăsi şi de a ne apropia de cele sfinte, prin rugăciune şi trăire profundă a învăţăturii Evangheliei.
Dumnezeu ne-a binecuvântat cu această perioadă pentru a reflecta asupra recentelor ispite la care a fost supusă societatea noastră şi pentru a găsi consensul şi liniştea prin post şi rugăciune. Veacuri la rând, în timpul celor mai grele încercări prin care treceau popoarele binecredincioase, Biserica rânduia posturi, pentru ca oamenii, lăsând deoparte orgoliul şi mânia, să se reunească în rugăciune şi cugetare pentru a chema mila lui Dumnezeu, dar şi pentru a se feri de fapte pripite şi necugetate.
Am trecut cu toţii prin tensiuni mari, situaţia încordată încă mai persistă şi orice neînţelegere dintre fraţi este numai spre folosul şi bucuria neprietenilor Bisericii, care aşteaptă orice moment favorabil pentru a-şi întări poziţiile şi pentru a denigra încă o dată instituţia eclesială cu caracter identitar pentru neamul nostru.
Sfânta Evanghelie întotdeauna a propovăduit pacea şi a îndemnat creştinii să reacţioneze cumpătat la toate vitregiile ce le apar în cale, însă aceste porunci ale Mântuitorului nu anulează hotărârea şi datoria fiecăruia dintre noi de a sta ferm întru apărarea valorilor prin care ne-am propăşit şi ne-am afirmat.
Astfel, prin decizia Adunării Eparhiei de Centru, desfăşurată la 31 mai a.c., îndemnăm slujitorii și credincioșii să se înarmeze cu cele mai puternice arme ale Bisericii – Postul și Rugăciunea. În acest sens, să se postească cu post aspru în zilele de luni, miercuri și vineri din prima săptămână a Postului Sfinților Apostoli. Iar prin această nevoinţă, nădăjduim că Bunul Dumnezeu se va îndura și vom depăşi toate ispitele şi provocările vremii şi vom reuşi să menţinem Biserica în duhul unităţii, sfinţeniei, sobornicităţii şi adevărului apostolic.
În această pornire a noastră să luăm aminte şi la vieţile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel care au slujit lui Hristos cu desvărşită dragoste, dedicându-se pentru crearea şi păstrarea unităţii în Biserică, iar într-un final dându-şi viaţa pentru credinţa lor.
Astfel să ne întărească şi pe noi Bunul şi Dreptul Dumnezeu ca să ţinem cu smerenie şi în curăţie sfântul post şi să trecem peste toate ispitele întru buna înţelegere dintre fraţi.

+ Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove