Ideologia genului, care susține că genul nu este dat de realitatea biologică, masculină ori feminimă, ci este un construct social și poate fi ales și schimbat după cum vrea omul, este impusă din ce în ce mai agresiv. Grav este că impunerea ei cuprinde inclusiv copiii de grădiniță, care nu au dezvoltate capacitățile de analiză și decizie în această privință, nefiind nici măcar maturi din punct de vedere biologic. În plus, în pofida dreptului părinților de a veghea asupra educației copiilor, promovarea ideologiei genului se face fără o înștiințare completă a părinților în ceea ce privește programa și fără a cere acordul acestora.
Un proiect inițiat și finanțat de instituțiile locale din Trieste, ce are drept scop combaterea așa–ziselor „stereotipuri de gen”, a creat în Italia, în primăvara acestui an, o furtună de proteste.
Titlul acestei iniţiative este „Jocul respectului”, un kit ludico-didactic care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. El a fost prezentat în 45 de grădinițe din regiunea Trieste cu intenţia de a „sensibiliza elevii în ceea ce priveşte egalitatea dintre băieţi şi fete”.
Parte a setului este Memoria, un joc clasic de potrivire, care include imagini cu profesori bărbați, femei bucătar, pompieri de sex feminin și un bărbat care împinge un cărucior.
Un alt joc folosește imagini cu un elefant – pe un skateboard, cu o servietă, cu copii, gătind – copiii fiind apoi întrebați dacă ei cred că cel angajat în aceste activități este un elefant mascul sau femelă.
Pe lângă jocuri, în kit se află și o serie de fişe de completat de către profesori în clasă, ce conţin întrebări de tipul:
- Cât de mult este răspândită folosirea culorilor: roz, fucsia, albastru şi negru?
- Câte jocuri de gen cum ar fi cărucioare, cosmetice, sunt prezente?
- Se întâmplă ca băieţeii să se travestească?
Copiilor le vor fi puse alte întrebări, sub formă de interviu:
- Cum putem distinge o fetiţă de un băieţel?
- Există lucruri care nu se pot îmbrăca?
Jocurile propuse care au provocat protestul părinților și a unor politicieni sunt cele în care copiii sunt invitaţi să exploreze corpurile colegilor şi cele în care sunt prevăzute travestiri.
Principalele critici înaintate de opozanţii jocului sunt:
- Jocul travestirii creează confuzie în mintea copiilor în ceea ce priveşte identitatea sexuală
- Se dorește impunerea eliminării diferenţelor dintre băieţi şi fete
- Locul în care se examinează diferenţele de gen trebuie să fie familia, și nu şcoala
Vă redăm mai jos un interviu acordat de Amedeo Rossetti, tatăl unui copil ce frecventează o şcoală implicată în proiectul „Jocul respectului”:
A.R: În „Jocul respectului” regăsim multe puncte prezente şi în faimoasele Standarde Europene despre educaţia sexuală atribuite de către Organizația Mondială a Sănătății.
Rep: Ce este Jocul respectului?
A.R: Este o cutie ce conţine diferite fişe şi în care sunt reprezentate imagini de meserii: meseria casnicului şi a casnicei, a instalatorului şi a instalatoarei, a pompierului bărbat și femeie, multe servicii la feminin şi la masculin care demonstrează că cele două genuri sunt absolut egale între ele, cele două figuri fiind reprezentate în mod identic. Există o fişa de joc care se numeşte „Dacă el ar fi ea şi ea ar fi el”, unde jocul prevede schimbul de roluri şi de haine intre băieţel şi fetiţă: băieţelul trebuie să se joace ca o fetiţă şi fetiţa precum un băieţel.
Rep.: Cum aţi aflat despre acest lucru?
A.R: La începutul lui februarie 2015, am asistat la o şedinţă în care s-a discutat despre a doua parte a anului, despre programa profesorilor (Plan de ofertă formativă). În momentul în care am pus întrebări precise în privinţa tematicii genului, au negat în mod absolut prezenţa educației de gen în şcoli. Dar răspunsul nu m-a convins nici pe mine , nici pe soţia mea şi împreună am prezentat o scrisoare pentru consimțământul informat şi, după trei zile, s-a afişat la grădiniţă un anunţ în care se cerea autorizaţia părinţilor pentru participarea copiilor la astfel de jocuri.
Rep: Dumneavoastră va referiţi la acea cerere prin care părinţii pot cere şcolii să fie informaţi înainte ca în instituţie să fi e introduse cursuri cum ar fi cele ale legate de educația de gen. Acest episod v-a slăbit încrederea în privinţa profesorilor?
A.R: Încrederea în profesori nu a lipsit niciodată, cel puţin până în momentul în care ne-am dat seama că aceştia au minţit. Noi am avut întotdeauna încredere. Băieţelul se simţea minunat în acea grădiniţă. Dar este clar că în momentul în care, la întrebări precise, se neagă un anumit tip de conţinut, iar apoi descoperi că educatorul a făcut un curs de formare legat de acel joc în urmă cu două luni – haideţi să fim serioşi – nu poate exista încredere.
Rep.: Cum aţi acţionat, ca şi părinţi?
A.R: Există multe persoane care au înţeles care este problema. Multe s-au manifestat în favoarea acestor programe, din principiu. Eu cred că prea puţini au înţeles cu adevărat despre ce este vorba.
Rep: Iată de ce dumneavoastră, precum mulţi alţi părinţi susţineţi importanţa manifestaţiei de la Roma de pe 20 iunie din Piazza San Giovanni in Laterano.
A.R:Este foarte important. Ţine foarte mult de noi, părinţii. Noi suntem cei care deţinem arma principală pentru a apăra dreptul la educaţie al copiilor noştri. Depinde de noi; nu putem delega. Consimțământul informat pare un lucru banal, dar, de fapt, este armă importantă pe care o deţinem pentru a constrânge şcolile să declare activităţile pe care le desfășoară.