Joi, 13 aprilie, delegația condusă de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, s-a deplasat spre Ierusalim pentru a aduce Focul Haric în Republica Moldova.
În câteva zile de aflare în Israel, Întâistătătorul urmează să viziteze câteva locuri sfinte, după care, va avea o întâlnire cu Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
În continuarea pelerinajului, Vlădica Vladimir va participa la săvârșirea Prohodului Domnului, iar în Sâmbăta Paștelui va fi prezent la procesiunea de preluare a Focului Haric.
Reamintim că Sfinţenia va fi adusă la Chişinău, în scuarul Catedralei Mitropolitane, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie a.c., între orele 19.00 şi 20.00, de unde va fi împărţită preoţilor şi credincioşilor.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media