Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:34, luni, 5 noiembrie, 2018

Cetatea Soroca – Bastion al neamului, să o apărăm de pseudo-valori!

Dragi soroceni,

Stimați reprezentanți ai autorităților publice locale,

Iubiți întru Hristos frați și surori,

Pe 31 octombrie am asistat, cu nedumerire și indignare la un spectacol care nu face cinste nici urbei noastre, nici țării, nici istoriei și nici credinței noastre – Cetatea Soroca a fost pângărită de așa-zisa sărbătoare a Haloween-ului cu o „bântuire” de acțiuni demoralizatoare prin iluminarea în roșu a edificiului, pentru a închipui nimic altceva decât focul iadului.

Nu ne vom opri prea mult aici asupra esenței Haloween-ului, despre care fiecare binecredincios creștin, de la mic la mare, trebuie să știe că este o sărbătoare păgână, blasfemiatoare a credinței întru Hristos, lipsită de orice esență culturală, atât de intens promovată de cei care se îmbogățesc pe  seama participanților naivi la anualul bâlci demonic.

Vrem să atragem atenția în continuare asupra unui precedent periculos – Haloween-ul s-a mutat din mall-uri și baruri într-un loc care este un simbol inviolabil al ființei noastre naționale – Cetatea Soroca, bastion al neamului, unde de-a lungul veacurilor oșteni bravi au stat neclintiți, apărând chiar și cu prețul vieții liniștea și pacea țării, cu bărbăție și cu nădejde în atotputernicia și dreptatea lui Dumnezeu.

Probabil că  cei care au venit cu inițiativa de a aduce această pseudo-sărbătoare în Cetate, sunt departe de aceste valori și idealuri și nu au avut nicio remușcare când au pângărit-o, dar ne întrebăm, reprezentanții autorităților publice locale care au autorizat acest spectacol reprobabil, nu au știut că atentează la demnitatea noastră istorică și spirituală? Vrem să  credem că nu au știut, și că au permis  acest eveniment public din simpla dorință de a dărui sorocenilor și oaspeților orașului nostru un show agreabil, care însă nu a fost altceva decât un lup urâcios într-o piele de oaie.

În această ordine de idei, venim cu solicitarea  fermă către persoanele responsabile din cadrul Consiliului Raional Soroca de a nu permite pe viitor  transformarea Cetății în loc de manifestare a prostului gust și a pornirilor anticreștinești, anticulturale și antiumane, cel puțin din respect pentru memoria vrednicilor noștri înaintași și din datoria sfântă pe care o avem cu toții față de acest popor iubitor de Dumnezeu și de frumos.

Pe această cale, ne adresăm inclusiv către părinți, cu îndemnul de a verifica  minuțios ce vizionează, ce citesc și ce jocuri preferă copiii, pentru a-i feri de îndoctrinarea tot mai agresivă prin care este inoculat Haloween-ul în mințile și în sufletele celor mici. Arătați-le odraslelor Dumneavoastră frumosul tradițiilor noastre, învățați-i să se ferească de înșelătoriile ademenitoare și bucurați-vă împreună cu ei de frumusețea lumii binecuvântate de Dumnezeu!

Cu arhierești binecuvântări și dragoste întru Hristos,

† IOAN,

Episcopul Sorocii,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove