Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

marți, 29 ianuarie, 2013

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir: Drumul credinţei – Căutându-l pe Hristos

Când eram copil, la şcoală ni se spunea că Dumnezeu a apărut din cauza că oamenii primitivi se temeau de trăsnete, însă au trecut iată, un milion de ani şi Marx şi-a dat, în sfârşit, seama că trăsnetele sunt un fenomen al naturii, iar Dumnezeu nu există, există doar viitorul luminos al Internaţionalei, trecutul funest al Inchiziţiei şi prezentul în care iată-iată proletarii vor prelua cârma vremii. Nu sunt singurul care am primit o asemenea „educaţie” şcolară şi cred că, dacă ne vom opri puţin aici, vom găsi mai lesne conexiunile şi ilustrările necesare.

Eu sufeream enorm de pe urma lecţiilor de istorie, căci bunicul meu îmi sădise, de mic, dragostea de biserică, îmi plăcea, alături de verii mei, să-l ascult în duminicile mohorâte şi ploioase de toamnă cum povestea despre sfinţii din vechime, care făceau minuni şi care erau gata să moară pentru credinţa lor în Dumnezeu. La şcoală, însă, învăţătorul răsturna lumea din cărţile bunicului fără pic de milă, şi mă vedeam silit să ascult prelegeri întregi despre dauna pe care Biserica a pricinuit-o lumii, şi mai cu seamă, săracilor, lucru pe care chiar nu-l puteam pătrunde cu mintea mea, pe cât de naivă, pe atât de inocentă. Mă revoltam, plângeam şi fugeam la bunicul, fugeam în pădure să mă ascund de năvala necruţătoare a maşinii ateiste, de care se părea că nu mai e nici scăpare.

Nu eram, desigur, vreun pui de apologet care să înţeleagă în profunzime rătăcirile comuniste, care să poată să apere credinţa măcar şi în faţa colegilor de clasă, darămite a învăţătorului, care mi se părea atât de nezdruncinat în ştiinţa lui neînţeleasă, încât, chiar şi peste ani buni, când acesta a devenit unul dintre ctitorii bisericii noastre, îmi venea cu greu să cred că ateismul lui ar fi cedat vreo iotă. Odată am răbufnit, totuşi, însă a fost o răbufnire de copil, o revoltă neputincioasă a unui puşti peste care năvălea nemilos viitorul acela, pe care-l aştepta toată lumea şi numai noi cu bunicul, se pare, îl doream cât mai departe cu putinţă. Ţin să spun aici că bunicu-meu s-a încadrat de minune în noul mod de viaţă, şi, datorită talentelor sale excepţionale pentru inginerie, a şi primit o sumedenie de premii şi diplome de la diferite organizaţii – pădurar fiind, a angrenat la o moară de apă câteva strunguri şi chiar o minicentrală hidroelectrică, fapt cu care se mândrea nespus, de altfel.

Totuşi, bunicul împăca foarte bine progresul tehnico-ştiinţific cu Psaltirea şi se bucura pe deplin de bucuriile pe care i le aducea o viaţă în care rugăciunea şi munca se îmbinau de minune. Datorită mamei mele care cânta în strană, am început şi eu să învăţ câte ceva şi, azi „Lumină lină”, mâine – „Fericit bărbatul”, m-am alăturat şi eu modestului nostru cor şi nu a trebuit să treacă multă vreme, până când toţi cei de la şcoală au aflat cum îmi petrec eu duminicile. Un copil poate fi rănit foarte uşor, mai ales dacă i se ia în derâdere ceea ce îl deosebeşte de ceilalţi.

Şi, iată că într-o zi de primăvară, când manualele îşi pierd deja puterea magică asupra elevilor şi totul în jur miroase a libertate şi a vacanţă, dirigintele ne-a propus un subiect la care nici un copil nu rezistă tentaţiei să cugete visător – viitoarea profesie. Doctori, cosmonauţi, maşinişti – colegii mei îşi dădură frâu liber fanteziei, îmi aşteptam şi eu, plin de emoţii, rândul la răspuns, şi voiam să-i uimesc pe toţi cu alegerea mea – voiam să mă fac marinar, şi nu exista pentru mine mai mare plăcere decât să mă văd la cârma unei corăbii, cu panglicile de la chipiu în vânt, scrutând orizontul nemărginitului ocean Indian.

Însă nu am fost onorat cu dreptul la răspuns, am fost întrebat doar, în batjocură, dacă vreau să fiu în continuare cântăreţ de biserică. Şi atunci am răbufnit. Am exclamat: „Da! Am să cânt, am să fiu cântăreţ!” aproape am strigat, aproape m-am răstit şi îmi venea să plâng. Însă am avut, pentru un moment, certitudinea că, orice s-ar întâmpla, oricât de mare ar fi ruşinea ce mă poate aştepta, am să pot să repet acest lucru oriunde, oricând. Pentru că aveam dreptate. Cu mine ţinea bunicul, ţinea maică-mea, ţinea părintele, dar, mai mult decât toţi, ţineau oamenii ceea din vechime, despre care citisem în Vieţile Sfinţilor şi m-am gândit că, dacă ei ţin cu mine, e un lucru foarte mare acesta, căci cei mai neînfricaţi, cei mai cu dreptate, cei mai buni oameni din câţi i-a văzut lumea s-au pus astăzi în apărarea mea şi atunci i-am îndrăgit din tot sufletul, pentru toată viaţa.

Când îmi revăd drumul credinţei mele, această întâmplare renaşte de fiecare dată în memorie, la fel de vie, la fel de emoţionantă. Nu pot să zic că, începând cu acea zi, am hotărât să-mi dedic întreaga viaţă slujirii Bisericii – nici nu prea înţelegeam bine, de fapt, legătura pe care eroii mei preferaţi o aveau cu fumul dulce al tămâiei cu care părintele umplea bisericuţa noastră natală. Însă mica mea revoltă mi-a dat aripi să cred că undeva, departe, poate peste mări sau poate peste ani, există un loc misterios, în care aceste cuvinte mă vor aduce, şi acolo voi fi, în sfârşit, acasă – acel „acasă”, unde focul din vatră nu se mai stinge, unde bunicul nu mai conteneşte să-şi înşiruie poveştile sale şi unde timpul încremeneşte, se sparge neputincios şi ne lasă în stăpânirea nemărginită a unei bucurii fără sfârşit.

Nici măcar nu bănuiam de ascultarea viitoare pe care aveam s-o duc la vlădica Teodosie, nici de Seminar, nici de hirotonii, de călugărie, de episcopat… Ştiam doar că la capătul acestui drum, sunt aşteptat şi, de atunci, pe parcursul întregii mele vieţi, m-au copleşit două sentimente: primul – de bucurie, al doilea – de teamă. Slujirea Bisericii am ales-o în mod conştient, atunci când am înţeles Cine este Acel Care mă aşteaptă acolo – Hristos.

VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove

Fragment din vol.

„Drumul credinţei”