Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 8 aprilie, 2013

Adevăratul creştinism înseamnă luptă

Fără cruce, fără luptă, nu există mântuire! Aceasta este învățătura creștinismului. Învățătura luptei, a suferinței trece ca un fir roșu prin toate scrierile sfinte și prin toată istoria Bisericii, iar viețile sfinților care trăiau pe placul lui Dumnezeu, luptătorii duhovnicești pentru credința creștină sunt dovada acestui fapt.

„Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).

Postul Mare este un timp al pocăinței, iar acesta înseamnă lupta cu sine împotriva tentației de a cădea pradă patimilor și poftelor, luptă pe care Dumnezeu Însuși a asemănat-o cu purtarea unei cruci tocmai din cauza greutății sale. Iar acest lucru ne este amintit chiar la mijlocul Postului Mare în Duminica Sfintei Cruci. Așa cum Iisus a purtat Crucea de dragul mântuirii noastre, și noi trebuie să purtăm „crucea Sa” pentru a ne mântui.

Fără cruce, fără luptă, nu există mântuire! Aceasta este învățătura creștinismului. Învățătura luptei, a suferinței trece ca un fir roșu prin toate scrierile sfinte și prin toată istoria Bisericii, iar viețile sfinților care trăiau pe placul lui Dumnezeu, luptătorii duhovnicești pentru credința creștină sunt dovada acestui fapt. Postul Mare reprezintă un exercițiu anual în care fiecare încearcă să își poarte crucea în viața aceasta, o luptă spirituală strâns legată de viața întreagă a creștinilor.

Dar în vremurile noastre, în secolul XX al erei creștine, oamenii înţelepciunii sau neocreştinii aşa cum preferă să fie numiţi, nici nu vor să audă despre asta. Aceştia predică un soi de iubire creştină, roz şi siropoasă și îndeamnă la bucuria necondiționată față de frumusețile trecătoare ale vieții de pe pământ. Sunt ignorate complet pasajele nenumărate din Sfânta Scriptură care vorbesc cu ardoare și elocință despre luptele spirituale, care ne îndeamnă să ne sforțăm pentru a ne asemăna cu Hristos purtându-ne crucea, și cele despre numeroasele suferințe care îi așteaptă pe creștini în viața aceasta, pornind chiar de la cuvintele pe care Iisus Hristos Mântuitorul le-a adresat apostolilor la Cina cea de Taină: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (In. 16, 33). Iar aceasta pentru că, aşa cum însuşi Hristos explică, adevăraţii creştini nu sunt din lume (In 15, 19), întrucât lumea întreagă zace sub puterea celui rău (1 In 5, 19). De  aceea ne îndeamnă să: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el” (1 In 2, 15). Prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu. Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu (Iac. 4, 4).

Aceşti oameni ai înţelepciunii moderni nu reuşesc să vadă că în Cuvântul lui Dumnezeu nu se promite nicăieri împlinire duhovnicească și nici binecuvântare paradisiacă în viața de pe pământ. Din contră, se pune accent pe faptul că viața pământească se va îndepărta de Poruncile Domnului, iar oamenii vor decădea tot mai mult din punct de vedere moral (2 Tim 3, 1-5), iar acela care va vrea să trăiască cucernic în Hristos va fi prigonit. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi (2 Tim 3, 12-13) și în cele din urmă ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui  (2 Pt. 3, 10). Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, cer nou şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea (II Pet. 3, 13), cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, (Ap. 21, 2) care i-a fost revelată lui Ioan, martorul tainelor, în timpul viziunii sale.

Toate acestea însă nu sunt pe placul neocreştinilor. Ei vor binecuvântare aici, pe lumea aceasta, împovărată de nenumărate păcate şi ticăloşenie, şi o aşteaptă cu nerăbdare. Aceştia cred că cea mai sigură cale de a o obţine este prin unirea tuturor oamenilor într-o nouă biserică ce include nu doar romano-catolici sau protestanți ci și evrei, musulmani și păgâni, fiecare păstrându-și propriile convingeri și percepții eronate. Iubirea „creştină” imaginară, în numele fericirii viitoare a omului pe pământ, nu poate decât să calce în picioare Adevărul.

Sfârşitul acestei lumi, deşi proorocit prin Cuvântul lui Dumnezeu, este considerat a fi un eveniment catastrofal, de nedescris, ca și cum nu ar sta în puterea lui Dumnezeu, și aparent destul de nedorit. Ei admit cu greu posibilitatea unui sfârșit al lumii (cum ar putea cineva să nu accepte ceva proorocit prin Cuvântul lui Dumnezeu?) dar cu specificația că acesta se va produce în viitorul extrem de îndepărtat, nu în viitorul imediat, ci în miliarde de ani de acum înainte.

De ce toate astea? Am putea spune pentru că nu au destulă credință, sau chiar nu cred deloc în învierea morților și în viața viitoare. Pentru ei totul se petrece în viața de pe pământ, iar când ea se termină, la fel se întâmplă și cu totul din jur.

În câteva din aspectele sale, mai ales prin așteptarea unei vieți fericite în lumea aceasta, mentalitatea lor se aseamănă cu erezia răspândită în primele secole ale creștinismului numit milenarism şi care vorbea despre domnia timp de 1000 de ani a lui Hristos pe pământ. De aceea am putea numi manifestarea sa modernă neomilenarism.

Trebuie să conştientizăm faptul că milenarismul a fost condamnat în cadrul Sinodului al II-lea Ecumenic din anul 381, iar faptul că unii cred în el acum, în secolul XX este de neiertat. Mai mult decât atât, această formă contemporană de neomilenarism este mai gravă decât erezia din trecut întrucât se bazează pe inexistenţa unei vieţi viitoare și dorința de a obține fericirea pe pământ, folosindu-se de toate realizările și de progresul material din prezent.

Această învățătură falsă dezlănțuie un rău teribil, și adoarme vigilența duhovnicească a credincioșilor sugerându-le faptul că sfârșitul lumii este departe (sau că poate nu va veni deloc) și de aceea nu este nevoie să ne rugăm, așa cum ne îndeamnă Iisus Hristos Mântuitorul (Mt. 26, 41), de vreme ce totul în lumea asta se îndreaptă spre bine, iar progresul spiritual ține pasul cu cel material. Iar fenomenele groaznice pe care le vedem în prezent sunt toate trecătoare, totul s-a mai întâmplat odată și în mod inevitabil vor trece, iar religia înfloritoare a creștinismului o va înlocui.

Așadar, totul e în regulă! Nu trebuie să depunem prea multă muncă, nu e nevoie de luptă duhovnicească, posturile pot fi anulate. Totul va fi mai bine de la sine, până când Împărăția lui Dumnezeu va fi stabilită pe pământ printr-o fericire universală pământească. Aceste afirmaţii nu au scopul decât de a răsturna creștinismul.

Fără luptă duhovnicească nu există și nici nu poate exista creștinismul adevărat! Așadar, calea pe care trebuie să o urmăm nu este aceea a mișcărilor moderne și nici cea a neomilenarismului, ci purtarea crucii proprii şi urmarea lui Hristos: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34)

www.doxologia.ro