Știri și festivități naționale

Home Știri și festivități naționale

În ajunul Nașterii Mântuitorului Hristos, activitate pastoral-misionară în penitenciare

În ajunul marelui Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, preoții slujitori din instituțiile penitenciare au desfășurat o serie de activități pastoral-misionare, menite să aducă mângâiere duhovnicească și lumină sufletească persoanelor private de libertate.

Au avut loc Adunările eparhiale anuale în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova

În perioada recentă au avut loc Adunările eparhiale anuale ale eparhiilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, întruniri cu un rol esențial în viața administrativă, pastorală și misionară a Bisericii. Aceste adunări au fost dedicate evaluării activității bisericești desfășurate pe parcursul anului 2025, precum și stabilirii principalelor direcții de activitate pentru perioada următoare.

ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la Catedrala Mitropolitană

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului Iisus Hristos), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Pastorală la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir

„Astăzi S-a născut vouă Mântuitor, Care este Hristos Domnul.”
( Luca 2, 11 )

Sinaxă arhierească la Reședința mitropolitană din Chișinău

Marți, 30 decembrie, la Reședința Mitropolitană din Chișinău a avut loc sinaxa arhierească a ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, desfășurată sub președinția Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.

Bucuria Nașterii Domnului, vestită printr-o caravană socială în Anenii Noi

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Filaret, Episcop de Căpriana, în Protopopiatul Anenii Noi s-a desfășurat Caravana social-misionară „Nașterea Domnului”, un eveniment dedicat vestirii bucuriei Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și sprijinirii celor aflați în nevoie.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău a început ciclul serilor duhovniceşti dedicate tinerilor și publicului larg, organizate în perioada Postului Nașterii Domnului de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Prima întâlnire a avut loc luni, 8 decembrie 2025, la ora 19:00, avându-l ca invitat pe pr. Mihail Tihonov, cleric al bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Chișinău.

Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului. (Tropar glasul 4)

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare prot. Iulian Rață, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot

Joi, 25 decembrie 2025, prot. Iulian Rață, protopop de Orhei și președintele Sectorului Sinodal Activitate Misionară, aniversează 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a transmis părintelui omagiat un mesaj de felicitare.

Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73
Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94