23
„Biserica este mereu vie, chiar şi atunci, când sunt puţini cei care mai cred în ea, când pulsul vieţii abia de se mai simte. Această viaţă ar fi putut să înceteze, dacă Biserica nu ar poseda minunata capacitate de regenerare. Unul din simbolurile sale a fost şi rămâne mereu a fi pasărea Pheonix, care renaşte din propria cenuşă. Biserica este Trupul Mântuitorului Hristos, şi ea este mereu vie şi mereu renaşte, totdeauna fiind aceeaşi, şi totdeauna în viaţa viitoare, totdeauna trăieşte cu ziua de astăzi, se adaptează la contemporaneitate, se înnoieşte pe zi ce trece, de la o liturghie la alta. Ce poate fi mai minunat şi mai încântător?!”
(Dintr-un discurs al Înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove)
Mitropolitul Vladimir (numele laic – Nicolae Vasile Cantarean) s-a născut pe 18 august 1952 în străvechiul sat moldovenesc Colincăuţi din raionul Hotin, regiunea Cernăuţi, Ucraina. Din fragedă copilărie a început să frecventeze biserica din localitate împreună cu cel, pe care îl consideră principalul său îndrumător în viaţă – bunelul Nicolae. Prin străduinţa şi grija acestuia, Nicuşor – aşa era dezmierdat de către cei apropiaţi – sorbea înţelepciunea cărţilor. La cinci ani el de acum citea şi scria, ştia pe de rost „Simbolul credinţei”, „Tatăl nostru” şi multe alte rugăciuni, fiind un exemplu pentru ceilalţi copii, chiar şi pentru cei mai mari decât el.
I-a rămas în memorie pentru toată viaţa pelerinajul, pe care l-a întreprins împreună cu bunelul său la vestita mănăstire Poceaev din regiunea Ternopol. Măreţia şi frumuseţea bisericilor, rugăciunile şi cântările corului de călugări, care răsunau atât de înălţător sub cupolele sfântului locaş, evlavia creştinilor, care se rugau în faţa icoanelor din biserică – toate acestea s-au întipărit adânc în inima copilului, marcându-i viaţa şi calea duhovnicească. Anume atunci el a decis că-şi va consacra viaţa slujirii Domnului. Această pornire a fost susţinută şi încurajată de mama sa Vera, precum şi de bunicul Nicolae – îndrumătorul şi dascălul său cel drag.
Înconjurat de dragoste şi grijă părintească, Nicuşor nu învăţa doar carte şi bazele credinţei ortodoxe, dar mai deprindea şi meseria minunată a bunicului. Toată viaţa sa bunelul Nicolae a lucrat în gospodăria silvică, însă avea fierărie şi atelier de tâmplărie. Băiatul privea ca vrăjit cum în mâinile acestuia bucăţile de metal încinsdeveneau seceri şi coase, sape şi lopeţi. Deseori nişte maşinării vechi, bune de aruncat, prindeau viaţă în mâinile bunelului. Îndrumat de învăţătorul său, Nicuşor a deprins să mânuiască unelte de fierărie şi tâmplărie, iar primul lucru meşterit de el a fost o săniuţă. Mai apoi, împreună cu bunelul, a învăţat să meşterească căruţe şi roabe, să repare biciclete şi alte maşinării, аparate de uz casnic, care erau la mare căutare printre consăteni şi locuitorii satelor din împrejurimi.
Când Nicuşor a împlinit şapte ani, a mers pentru prima oară la mărturisire şi împărtăşire la un bun prieten de-al bunelului său, preotul satului, Ioan Stavceanschi. Astfel, viitorul Vlădică a trăit şi s-a format într-o atmosferă duhovnicească pătrunsă de credinţă sinceră, de dragoste şi respect faţă de aproapele, în sânul unei familii evlavioase şi cu frică de Dumnezeu.
Pentru nimeni din sat nu era un secret faptul, că băiatul, crescut într-o familie de oameni credincioşi, frecventează regulat biserica, împreună cu apropiaţii săi – bunelul, mama Vera, unchii, mătuşile şi alte rubedenii care cântau în corul bisericesc şi participau activ la viaţa duhovnicească a parohiei.
De rând cu ocupaţiile în atelierele bunelului, băiatul, cu ajutorul tatălui său, care era pădurar, învăţa să înţeleagă şi să iubească natura. Au străbătut împreună sute de kilometri prin pădurile din localitate, descoperind uimitoarea creaţie a lui Dumnezeu – lumea animalelor şi a plantelor, atât de fascinantă şi atât de fragilă. Din fragedă copilărie şi până acum Vlădica păstrează în inimă acel sentiment de bucurie şi evlavie faţă de fiecare creatură a lui Dumnezeu.
Printre amintirile de neuitat ale copilăriei şi adolescenţei viitorului mitropolit rămân şi slujbele praznicale de la Catedrala „Sf. Nicolae” din Cernăuţi, unde pleca împreună cu rudele şi apropiaţii. După ce reveneau acasă, mult timp îi mai răsunau în urechi cântările de la liturghie, iar prin faţa ochilor i se perinda „drumul Crucii” la praznicul Învierii Mântuitorului – scumpe amintiri, care îi umpleau inima de bucurie.
Anul 1969 a fost unul crucial pentru Nicolae Cantarean, care împlinise 17 ani. După absolvirea şcolii medii s-a pomenit în pragul maturităţii. Fiind pasionat de tehnică şi maşinării, a intrat la o şcoală profesională, pe care a absolvit-o în 1970, obţinând specialitatea de şofer. Avea deja o profesie, însă tânărul rămânea ferm în dorinţa sa de a face studii teologice. Cu regret, acest lucru era irealizabil la moment, dintr-un motiv destul de banal – conform legilor sovietice de atunci, la seminar erau admişi doar tinerii, care făcuseră serviciul militar.
La câteva luni după absolvirea şcolii tehnico-profesionale, timp în care a lucrat la un ocol silvic, viitorul Vlădică a fost înrolat în flota Mării Negre. În cei trei ani de serviciu militar tânărul a reuşit să acumuleze noi cunoştinţe, experienţă, abilităţi de comunicare cu oamenii, a învăţat să fie responsabil, să se autodisciplineze. Tot atunci a decis definitiv să devină preot, cerând şi primind binecuvântarea părinţilor şi încuviinţarea duhovnicului său – Episcopul Teodosie (Proţiuk) al Cernăuţilor şi Bucovinei.
După demobilizare, Nicolae Cantarean a depus cerere şi a fost numit ipodiacon la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din oraşul Smolensk. În această treaptă tânărul a dat dovadă de multă sârguinţă, disciplină şi acurateţe în îndeplinirea sarcinilor ce îi reveneau, dragoste de Dumnezeu, cunoaştere profundă a rânduielilor bisericeşti. Foarte curând străduinţele sale au fost remarcate, şi el a fost numit secretar al Direcţiei Eparhiale Smolensk. La 22 mai 1974, de sărbătoarea mutării moaştelor Sf. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Smolensk, a fost hirotonit de către Episcopul de Smolensk şi Vyazma, TEODOSIE (Proţiuk), care între timp fusese transferat de la Cernăuţi, în treapta de diacon ca celibat (necăsătorit), şi lăsat pentru serviciu în acelaşi locaş.
Ziua de 22 mai este semnificativă pentru biografia Înalt Prea Sfinţitului, căci în anul 1976, la aceeaşi dată, a fost hirotonit de către acelaşi episcop în treapta de preot şi numit paroh adjunct la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Smolensk. Din acea zi şi până în anul 1981, părintele Nicolae Cantarean a oficiat numeroase servicii divine, a participat la organizarea şi desfăşurarea unui mare număr de activităţi bisericeşti şi cultural-religioase. În timpul acestor acţiuni a avut fericita ocazie să se întâlnească şi să cunoască personalităţi de seamă ale vieţii politice şi obşteşti din URSS, aflate în vizită la Smolensk – cosmonauţi, scriitori, savanţi, artişti, printre care şi Valentina Tereşkova – prima femeie-cosmonaut din lume, Ludmila Zîkina – artistă a poporului, şi mulţi alţii.
Foarte mulţi oameni doreau să fie cununaţi sau botezaţi de tânărul preot. Doar pe parcursul aflării sale la Smolensk el a botezat vreo zece mii de adulţi şi copii din oraş şi regiune. După cum mărturiseşte însuşi Vlădica, erau zile când primeau Taina Sfântului Botez câte 100-120 de persoane.
De rând cu activitatea pastorală la catedrala din Smolensk, tânărul preot îşi făcea şi studiile la Seminarul Teologic din Moscova, pe care l-a absolvit cu succes în 1981. Tot atunci a fost transferat în Eparhia Cernăuţi, unde, printr-o dispoziţie a Prea Sfinţitului VARLAAM (Iliuşenko), episcop de Cernăuţi şi Bucovina, a fost numit cleric la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din oraş. Astfel, preotul Nicolae Cantarean revine în oraşul copilăriei, acolo, unde s-a înfiripat visul său de a se consacra slujirii Domnului.
După câţiva ani de slujire la catedrala de aici, în 1983, părintele Nicolae este numit secretar al Direcţiei Eparhiale Cernăuţi, fiind ridicat în treapta de protoiereu. Şi în această funcţie, la fel ca şi până acum, el a dat dovadă de o sârguinţă deosebită şi credinţă fierbinte. Prin truda sa plină de râvnă, în această perioadă au fost botezaţi şi cununaţi sute de locuitori ai oraşului Cernăuţi şi din regiune.
Ziua de 29 noiembrie 1987 a deschis o nouă pagină în biografia şi slujirea pastorală a viitorului mitropolit. În această zi Prea Sfinţitul ANTONIE (Moskalenko), episcop de Cernăuţi şi Bucovina, l-a tuns pe părintele Nicolae Cantarean călugăr cu numele VLADIMIR, în cinstea Sfântului Cneaz Vladimir cel Întocmai cu Apostolii, pomenit pe 28 iulie.
La începutul lui 1988, în ajunul praznicului Naşterii Domnului, părintele Vladimir a fost decorat cu Cruce de Aur şi ridicat în treapta de egumen cu dreptul de a purta paliţă. Astfel a fost apreciată slujirea preoţească şi truda sa pe ogorul Bisericii Ortodoxe. În acelaşi an, cu prilejul Sfintei Învieri a Domnului, i s-a acordat o altă distincţie – Crucea cu pietre scumpe – şi a fost avansat în treapta de arhimandrit. La doar câteva luni, cu prilejul aniversării milenare a Încreştinării Rusiei, a fost din nou decorat – de data aceasta cu dreptul de a purta a doua Cruce cu pietre scumpe.
În a. 1989 arhimandritul VLADIMIR a absolvit cu succes Academia Teologică din Moscova. Diploma de absolvent a primit-o din mâinile mitropolitului ALEXIE, viitorul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, pe atunci preşedinte al comitetului pentru învăţământ în cadrul Bisericii Ruse.
Cunoştinţele teoretice fundamentale în domeniul istoriei biblice şi bisericeşti, al dreptului bisericesc, apologeticii, dogmaticii şi în alte discipline, pe care arhimandritul VLADIMIR le-a obţinut în cadrul Academiei, de rând cu bogata sa experienţă bisericească şi preoţească, au constituit argumente solide pentru Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse atunci, când a fost examinată candidatura sa la funcţia vacantă de episcop al Moldovei. Prin hotărârea Prea Fericitului PIMEN (Izvekov), Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, şi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, arhimandritul Vladimir (numele laic Nicolae Vasile Cantarean), a fost desemnat episcop al Chişinăului şi Moldovei.
La 21 iulie 1989, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului din Kazan, la Catedrala Patriarhală „Botezul Domnului”, a fost oficiată hirotonirea întru arhiereu a arhimandritului VLADIMIR, ales în scaunul de episcop al Chişinăului şi Moldovei. Peste un an, în 1990, către praznicul Sfintelor Paşti, Episcopul Vladimir a fost ridicat de către Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, PIMEN, în treapta de arhiepiscop. În acelaşi an a fost inclus în Comisia Biblică sinodală, cu titlul de membru permanent.
Spre marea bucurie a turmei binecredincioase, a clerului, Prea Fericitul ALEXIE al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, l-a ridicat pe Arhiepiscopul VLADIMIR în treapta de Mitropolit cu titlul „al Chişinăului şi al întregii Moldove”.
Pe parcursul anilor ’90 Vlădica VLADIMIR a fost ales în repetate rânduri membru provizoriu al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. În această postură el s-a impus ca un ierarh care cunoaşte profund şi pătrunde în esenţa problemelor din viaţa bisericească. De aceea în anul 2000 el a fost ales cu majoritatea absolută de voturi în calitate de membru permanent al Sfântului Sinod. Timp de aproape zece ani ierarhul moldovean a fost cel mai tânăr membru al organului suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Biserica Ortodoxă nu are culoare politică, nici preferinţe. Slujitorii ei se roagă pentru tot poporul, precum şi pentru conducătorii ţării, aleşi de el, indiferent de apartenenţa lor politică sau de partid. Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir, fiind arhipăstorul duhovnicesc şi îndrumătorul tuturor locuitorilor Republicii Moldova, creştini drept-măritori, se roagă neîncetat pentru sănătatea şi bunăstarea tuturor enoriaşilor, contribuind astfel, cu gândul şi cu fapta, la consolidarea armoniei civice şi confesionale în ţară şi în regiune.
Fiecare serviciu divin, oficiat de Mitropolitul VLADIMIR, reprezintă un adevărat act de slujire devotatăBisericii, Ortodoxiei şi poporului. Propovăduind pretutindeni şi neîncetat Evanghelia Mântuitorului, învăţăturile Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi, Vlădica VLADIMIR, prin slujirea sa de Întâi Stătător, a ridicat autoritatea şi rolul Bisericii Ortodoxe în societatea moldovenească, a consolidat încrederea întregii populaţii, indiferent de naţionalitate şi confesiune.
Datorită ostenelilor zilnice şi rugăciunilor sale, mii de moldoveni, în primul rând, tinerii, şi-au deschis inima şi sufletul pentru a primi credinţa ortodoxă. Nu în zadar, conform numeroaselor sondaje de opinie, efectuate în ţară în ultimul timp, Biserica Ortodoxă din Moldova se bucură permanent de cea mai mare încredere şi susţinere din partea majorităţii populaţiei din ţară. O dovadă vie în acest sens o constituie şi faptul că în timpul slujbelor duminicale şi praznicale bisericile din satele şi oraşele Moldovei sunt arhipline, iar majoritatea închinătorilor o constituie tinerii şi copiii.
Grija pentru fiii cei mai mici – viitori enoriaşi şi cetăţeni ai ţării, pentru îmbisericirea lor este una din sarcinile primordiale în activitatea Arhipăstorului. Înalt Prea Sfinţia Sa este convins, că Ortodoxia şi Biserica Apostolească vor dăinui, se vor consolida şi se vor înălţa doar prin conlucrareacontinuă, zi de zi, cu generaţia în creştere. Anume copiii sunt „sarea pământului şi a credinţei”. Prin aceasta se explică atenţia deosebită pe care Ierarhul o acordă problemei educaţiei copiilor din vârstă fragedă în spiritul dragostei creştine şi al tradiţiilor ortodoxe, în baza sistemului de valori ale familiei.
Vlădica VLADIMIR se pronunţă permanent pentru preluarea idealului creştin drept concept al sistemului naţional de instruire în Republica Moldova, deoarece idealul educaţional al cetăţenilor statului nostru este şi va rămâne pentru mult timp unul şi acelaşi – pregătirea tinerilor pentru un mod de viaţă corect, cinstit şi desăvârşit, bazat pe preceptele Bibliei şi poruncile Domnului Iisus Hristos. Acest ideal nu contravine şi nici nu combate valorile de bază ale vieţii laice, ci, dimpotrivă, le completează, le amplifică şi le dezvoltă.
Dincolo de calitatea sa de Arhipăstor al turmei drept-credincioase din Moldova, Mitropolitul VLADIMIR este o personalitate charismatică, multilateral dezvoltată, un om sensibil şi receptiv, cu o capacitate excepţională de a asculta şi a-l înţelege pe interlocutor. Şi mai are un dar deosebit – este în stare să primească şi să înfrunte cu bărbăţiemulte din vicisitudinile vieţii eclesiastice şi celei laice. Înalt Prea Sfinţia Sa repetă mereu: „Biserica merge pe calea Domnului, iar Domnul doreşte să ne unească. Întotdeauna şi oriunde să nu uităm cuvintele Mântuitorului – „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Dacă nu avem sau nu găsim sensul vieţii, înseamnă că trăim zadarnic. Mântuirea şi sensul vieţuirii noastre pământeşti le găsim în învăţătura şi faptele Domnului Iisus Hristos. Apropiindu-ne mai mult de Mântuitorul, cu credinţa vom birui necredinţa, cu dragostea – răutatea şi ura, cu bunătatea – mânia şi invidia. Sunt convins, că noi toţi vom fi mai aproape de Domnul, dacă vom cunoaşte Calea lui Hristos şi mereu vom trăi cu gândul la Înviere şi mântuire sub semnul Crucii triumfătoare…. Să nu uităm, că dragostea mare faţă de Dumnezeu necesită jertfire permanentă”.
Biserica, popoarele şi statele vieţuiesc, prosperă şi dăinuie în mare parte datorită acelor personalităţi, care se aduc pe sine jertfă pentru aproapele, acelor, care, după exemplul Mântuitorului, urcă pe Golgota, dar nu se dezic de credinţă, convingeri şi principiile spirituale. O asemenea slujire cu jertfire de sine propovăduieşte şi înfăptuieşte Biserica Ortodoxă din Moldova, al cărei Arhipăstor, Întâi Stătător şi ocrotitor în aceste vremuri tulburi este Vlădica VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove. Ce poate fi mai înălţător şi mai optimist?
Extras din O VIAŢĂ ÎN LUMINA CREDINŢEI
ÎNALT PREA SFINŢITUL VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVЕ,
la 25 de ani de slujire arhierească