Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

3:00, sâmbătă, 21 septembrie, 2019

Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătorită la Catedrala mitropolitană din Chișinău – Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini, veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

După citirea Pericopei Evanghelice, PS Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură:

„Iubiți credincioși, sfânta noastră Biserică prăznuieşte astăzi Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aşezată la începutul anului bisericesc, ea constituie poarta de intrare în cuprinsul celorlalte sărbători, ca una ce este izvorul întregului şir de prăznuiri la care Biserica creştină îşi cheamă sufletele credincioase.

Maica Domnului este acel chip desăvârşit de rugătoare şi mijlocitoare la Fiul ei şi Domnul nostru Iisus Hristos. Suntem încredinţaţi că rugăciunile noastre totdeauna vor fi ascultate de ea, ca una care ne este tuturor Maică. La rândul Său, Domnul şi Mântuitorul lumii ascultă rugăciunea ei pentru noi ca una care este Maica Sa.

Să alergăm totdeauna la Maica Domnului, cu credinţă tare şi rugăciuni fierbinţi spre a-i cere ajutorul şi ocrotirea, ca una ce este tuturor creştinilor „ajutătoare şi păzitoare, liman şi zid, scară şi turn” al mântuirii noastre”.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum în cinstea, iar mai apoi, Vlădica Ioan a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir, care astăzi a liturghisit în parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Vertiujeni, raionul Florești.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/