Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

18:16, marți, 30 octombrie, 2018

Mitropolitul Vladimir, în mijlocul credincioșilor din Holercani

Satul Holercani din raionul Dubăsari și-a croit istoria, chiar pe mal de Nistru timp de aproape cinci secole. 1954 – anul construirii barajului de la Dubăsari, an, care, pentru holercăneni a fost unul al potopului. Sute de gospodării au fost înghiţite de apele năvalnice. Furia apelor, provocată de om, a „şters” până şi memoria celor de la Holercani, or şi cimitirul a dispărut. Astăzi, pe mal de Nistru, o cruce aminteşte că sub ape se află locul de odihnă a sute de creştini. Ceea ce a mai rămas, ca prin minune, sfidând valurile năvalnice este o monumentală biserică de piatră, târnosită la 1895.

Acest Sfânt locaş a chemat creştinii la rugăciune timp de mai bine de şase decenii. La 1959, anul semnării decretului odios privind închiderea bisericilor şi mănăstirilor, şi biserica din valea Nistrului a căzut victimă regimului ateu. Abia peste trei decenii, la 1991, din Mila lui Dumnezeu au început din nou să bată clopotele acestei biserici.

Dimineaţa zilei de marți, 30 octombrie a fost una de o deosebită bucurie pentru credincioşii din această parohie închinată Sfântului Ierarh Nicolae, unde după finisarea lucrărilor de reparație a fost săvârşită sfinţirea sfântului lăcaş.

Serviciul divin a fost oficiat de către Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, având în preajma sa pe Secretarul mitropolitan, Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, Protopopul de Criuleni și Dubăsari, Prot. Mitr. Teodor Pelin, parohul sfântului  locaș, Prot. Emanoil Grigoriev și un sobor preoțesc din circumscripție.

În timpul Vohodului mic, parohul bisericii, Prot. Emanoil Grigoriev, pentru munca sârguincioasă depusă la renovarea bisericii a fost decorat cu dreptul de a purta mitra, iar un grup de slujitori din Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari s-au învrednicit de distincții bisericești.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul împreună cu soborul preoțesc și enoriașii din Holercani s-au deplasat de la biserica veche situată pe malul Nistrului, până în inima satului unde a avut loc sfințirea unei clopotnițe, edificată recent cu purtarea de grijă a părintelui paroh și cu aportul holercănenilor.

Spre final, Vlădica Vladimir a felicitat credincioşii din Holercani cu ocazia acestui eveniment de referinţă în istoria localităţii, exprimându-şi speranţa că ambele edificii eclesiastice vor sluji drept locuri de reculegere duhovnicească, unde oamenii se vor reuni pentru a trăi cele mai importante momente din vieţile lor şi spre a mulţumi Domnului pentru binefacerile Sale.

Înaltpreasfinţia Sa a sugerat părintelui paroh şi enoriaşilor ca în interiorul clopotniței să fie amenajat la primul nivel un paraclis, unde se va sluji Sfânta Liturghie, iar la cel de-al doilea nivel – o şcoală duminicală pentru a educa tinerele vlăstare în spiritul credinţei strămoşeşti. Iar, pentru a porni cu bine aceste lucrări bineplăcute Domnului, Mitropolitul a comunicat adunării binecredincioase, că va ctitori pentru viitorul paraclis un iconostas din lemn.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media