Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:25, marți, 7 mai, 2019

Mesajul de condoleanţe al ÎPS Mitropolit Vladimir, la trecerea la Domnul a Prot. mitr. Vasile Malai, Parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Căzănești, r. Telenești

Cu tristețe în suflet am aflat despre trecerea din această viață pământească în ajunul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a Protoiereului mitrofor Vasile Malai.

Părintele Vasile a slujit la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Căzănești, raionul Telenești.

În aceste momente de întristare aducem aminte tuturor celor care l-au cunoscut, cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El“ (1 Tesaloniceni 4, 13-14).

La ceas de vremelnică despărţire până la Învierea cea de obşte, ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul adormitului robului Său Protoiereul Vasile, în lumina Împărăţiei Cerurilor, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit“, iar familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit şi preţuit să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.

Veşnica lui pomenire din neam în neam! 

Cu părinteşti condoleanţe pentru familia îndurerată, 

†  VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

 * * *

Sfânta Liturghie și Slujba înmormântării va fi săvârșită cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către soborul de slujitori din circumscripția Telenești, la Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – din s. Chiștelnița, r. Telenești, Miercuri, 8 mai 2019, începând cu ora 8.30.