Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:12, miercuri, 21 decembrie, 2022

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 30 de ani de slujire în treapta de Mitropolit

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR împlinește miercuri, 21 decembrie – 30 de ani de slujire în treapta de Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.

Prin hotărârea Sanctității Sale ALEXEI al II-lea (Ridiger), Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, la 21 decembrie 1992, Arhiepiscopul Chișinăului și Moldovei VLADIMIR (Cantarean) a fost ridicat în treapta de Mitropolit.

Cu acest deosebit prilej colaboratorii Direcției mitropolitate din Chișinău i-au transmit Înaltpreasfințitului Vladimir un mesaj de felicitare:

Au trecut treizeci de ani de când purtaţi cu cinste însemnele de Mitropolit, păstorind cu înţelepciune şi dragoste turma ce V-a fost încredinţată spre îndrumare pe calea mântuirii.

În acest răstimp, slujitorii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe din Moldova V-au îndrăgit ca pe un părinte drept, cumpătat şi bun, care nu-şi precupeţeşte puterile pentru luminarea şi sprijinirea fiilor şi fiicelor duhovniceşti.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului să Vă ţină încă mulţi ani la cârma Bisericii strămoşeşti, ferit de primejdii şi ispite, pentru a Vă continua lucrarea binecuvântată de Dumnezeu întru propăşirea neamului și a credinței.

Cu dragoste și fiască ascultare,

colaboratorii Direcției mitropolitane