Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

12:59, vineri, 28 august, 2020

Hramul Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca și al orașului

Vineri, 28 august, creștinii ortodocși celebrează cea mai însemnată și frumoasă sărbătoare consacrată Născătoarei de Dumnezeu – Adormirea Maicii Domnului. La acest praznic mariologic creștinii soroceni consemnează hramul Catedralei Episcopale și al municipiului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei și paroh al acestui sfânt locaș închinat Maicii Domnului.

Ierarhului Sorocii i-au coliturghisit protoiereul mitrofor Nicolae Craveț, protopop de Soroca și paroh-adjunct al Catedralei episcopale, de asemenea și clerul locașului sfânt.

Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este un binevenit prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii soroceni. Catedrala orașului care poartă ca hram această sărbătoare închinată Maicii Domnului, ultimul praznic împărătesc din acest an bisericesc, invită la rugăciune pe binecredincioși, pentru a aduce laudă și cinstire, prin prezența lor, Celei prin care a venit mântuirea, născându-L pe Hristos Domnul”, a menționat în rostirea predicatorială, PS Ioan.

După Liturghie a fost săvârșit un Te Deum, iar mai apoi, Episcopul Ioan i-a felicitat pe creștinii Sorocii cu prilejul hramului Catedralei, dar și al municipiului, care aniversează 521 ani de la prima atestare documentară.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/