Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:06, duminică, 29 iulie, 2018

Duminica a IX-a după Cincizecime. Icoana cu moaștele Sf. Teodor Ușakov a fost expusă spre închinare la Catedrala Mitropolitană

Duminică, 29 iulie, în dimineața zilei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost întâmpinat de Secretarul mitropolitan și chelar al Catedralei centrale, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, care a primit din mâinile Întâistătătorului icoana Sf. Teodor Ușakov (admiral – ocrotitorul marinarilor), cu o părticică din moaștele acestuia.

Sfințenia a fost primită cu multă evlavie de soborul de preoți și diaconi, precum și a numeroșilor credincioși, care au pășit pragul Catedralei  spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.

În cuvântul predicatorial rostit cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către clericul Catedralei, Prot. mitr. Andrei Burlescu s-a vorbit despre mulțimea și semnificația minunilor ce însoțesc episodul umblării pe mare a Mântuitorului, Care depășește legile firii, ca Stăpân al întregului univers, dăruiește chiar și Sfinților Apostoli, pe baza credinței, puteri suprafirești.

Mântuitorul le-a purtat acestora de grijă, văzând în ciuda întunericului zbaterea lor și primejdia în care se găseau și liniștind valurile mării prin simpla Sa urcare în barca Ucenicilor, ce simbolizează în același timp Sfânta noastră Biserică, în care suntem cuprinși și noi, toți cei botezați în Numele Preasfintei Treimi, fiind chemați să rămânem în ea pentru totdeauna, alături de Capul Bisericii și Conducătorul ei, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

La Sfânta Liturghie s-au rugat mai mulți veterani marinari, îmbrăcaţi în uniformele de altă dată, care s-au adunat în scuarul din fața Catedralei, aşa cum o fac an de an, în ultima duminică a lunii iulie.

După săvârșirea Serviciului divin, Vlădica Vladimir, care între anii 1970-1973 şi-a satisfăcut serviciul militar în termen la Flota Mării Negre, a salutat prezența veteranilor marinari și a pozat împreună cu ei pe scările Catedralei.

Mai apoi, Mitropolitul, împreună cu cei peste 300 de veterani ai flotei au mers în procesiune până la monumentul Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare, unde au avut loc depuneri de flori.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media