Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:48, luni, 8 decembrie, 2014

Cuvântul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Postului Nașterii Domnului

Iubiți întru Hristos frați și surori,

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit și în acest an să ajungem cu bine la începutul Postului Crăciunului – perioadă ce marchează pregătirea spirituală, cu rugăciune și asceză, pentru întâmpinarea uneia dintre cele mai mari sărbători creștine – venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume, prin nașterea Sa cu trup din Preasfânta Fecioară Maria – eveniment cu o încărcătură duhovnicească și istorică deosebită.

Anume la această pregătire trebuie să fim cu mare luare aminte și să știm că a posti nu înseamnă numai a renunța la anumite feluri de mâncare, dar mai înainte de toate înseamnă să ne formăm un comportament duhovnicesc pe măsura evenimentului pe care cu toții îl așteptăm.

Mai mult ca atât, cu deosebită umilință și smerenie, să cerem Atotțiitorului să ne dăruiască puterea și înțelepciunea cuvenite pentru ca să putem întâmpina și petrece sărbătoarea Nașterii Domnului după rânduiala creștinească, în unire și bună înțelegere cu semenii noștri, proslăvind Pruncul din ieslea Betleemului și ducându-ne pașii vieții după cum ne spune învățătura cea dătătoare de viață a Sfintei Evanghelii.

Să îngenunchem dar cu toții în biserici și cu gând curat să ne rugăm ca pe parcursul Sfântului Post și toată viața noastră înainte, să fim mai buni și mai înțelegători cu aproapele nostru, mai iertători cu dușmanii, mai milostivi cu cei sărmani și mai râvnitori în credința noastră. Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

Cu arhierești binecuvântări,

+ VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE