Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:01, marți, 5 iulie, 2016

Corja Vasile nu face parte din clerul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove

Ca urmare a scrisorii parvenite din partea Parohului Bisericii ”Nașterea Maicii Domnului”, Episcopia de Bogorodsk, Patriarhia Moscovei, din or. Padova, Italia, Protoiereului Vasile Șestovschi și a credincioșilor acestei parohii, aducem la cunoștință clerului și credincioșilor din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, că preotul Corja Vasile, slujitor în cadul Episcopiei Române din Italia, nu face parte din clerul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova (Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove), prin urmare acesta nu are dreptul să oficieze slujbele bisericești în comuniune cu clerul și credincioșii Bisericii noastre, fără o binecuvântare din partea autorităților eclesiale.

Corja Vasile – slujitor în cadrul Episcopiei Române din Italia, mai bine de doi ani activează în or. Padova, Italia, producând confuzie în mijlocul credincioșilor moldoveni, prin afirmațiile sale eronate. Astfel, în ultima perioadă, acesta spre a fi mai credul în fața credincioșilor pomenește cu voce tare la slujbe, pe ÎPS Mitropolit Vladimir, chiar dacă nu are nici o legătură canonică cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove.

Îndemnăm credincioșii noștri aflați peste hotarele țării să fie precauți și să cerceteze aparteneța canonică a parohiilor la care sunt îndemnați să frecventeze, or, din păcate avem înregistrate mai multe cazuri de peste hotare, în care s-a dovedit, că unele comunități aparțineau la curente schismatice, ce nu sunt în comuniune cu nici-o structură ortodoxă canonică.

Direcția mitropolitană