Știri și festivități naționale

Acasă Știri și festivități naționale Pagina 3

Activități cultural-duhovnicești dedicate persoanelor private de libertate, desfășurate la Cricova

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, luni, 8 iunie 2026, s-au desfășurat două activități cu caracter cultural-duhovnicesc, dedicate promovării valorilor creștine, a speranței și a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Aceste acțiuni au fost organizate de Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, în colaborare cu Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Penitenciare din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir va conduce Sfânta Liturghie în ziua cinstirii Sfintei Fericitei Agafia, la Mănăstirea Cușelăuca

Iubiţi credincioși de pretutindeni,
La fel ca în fiecare an, dar mai ales acum, în anul jubiliar „10 ani de la Canonizare”, vă invităm mâine, 22 iunie, la sărbătoarea Sfintei Fericitei Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca.

Mitropolitul Vladimir a săvârșit slujba litiei de pomenire pentru ctitorul Victor Țurcanu

Vineri, 19 iunie, după oficierea Slujbei Acatistului Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în fața icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăț – Ocrotitoarea Moldovei, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a săvârșit slujba litiei de pomenire pentru nou-adormitul rob al lui Dumnezeu Victor Țurcanu, ctitor al mai multor sfinte locașe din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte Sfințite și sfințirea colivelor, la Catedrala Mitropolitană

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat vineri, 27 februarie, Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite și sfințirea colivelor, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Mitropolitul Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Pohrebea, com. Coșnița, r. Dubăsari

Vineri, 25 septembrie 2026, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Mucenic, Multpătimitorul Împărat Nicolae şi familia sa de martiri” din s. Pohrebea, com. Coșnița, r. Dubăsari.

Mitropolitul Vladimir a oficiat rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfânta Treime” din or. Ștefan Vodă

Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat în Duminica I după Cincizecime (a Tuturor Sfinților), rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfânta Treime” din or. Ștefan Vodă

Ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Duminică, 18 ianuarie 2026, în Ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Dumnezeiasca Liturghie,  la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău având alături în rugăciune pe prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul mitropoliei și eclesiarhul Catedralei, slujitorii și enoriașii sfântului locaș.

Mitropolitul Vladimir a adresat un mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a protoiereului Ioan Cotelea

Sâmbătă, 29 august 2026, a trecut la cele veșnice protoiereul Ioan Cotelea, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Vărăncău, raionul Soroca, fost protopop al bisericilor din raionul Camenca. În aceste momente de grea despărțire, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe.

Prima Sfântă Liturghie, slujită în cadrul comunității cu hramul „Sfânta Mare Muceniță Irina”, din comuna Ciorescu

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în comunitatea cu hramul „Sfânta Mare Muceniță Irina” din comuna Ciorescu a fost săvârșită prima Sfântă și Dumnezeiască Liturghie.

Mitropolitul Vladimir a vizitat Casa de Milostenie Sfânta Cneaghină Elisaveta” a Mitropoliei Moldovei

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat sâmbătă, 26 septembrie, biserica „Sfinții Moldovei” și Casa de Milostenie „Sfânta Cneaghină Elisaveta” a Mitropoliei Moldovei, din municipiul Chișinău. Vizita a avut loc în cadrul preocupării constante a Întâistătătorului față de lucrarea social-filantropică desfășurată de instituțiile bisericești din capitală.

Pelerinaj! Săptămâna Patimilor în Țara Sfântă: Întâmpinarea Sfintei Lumini

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, în perioada 6–11 aprilie 2026 va fi organizat un pelerinaj în Țara Sfântă (Israel), cu participarea clerului și credincioșilor din Republica Moldova.

A avut loc Adunarea preoților din Protopopiatul Anenii Noi

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, joi, 13 august, Episcopul Filaret de Căpriana, Vicarul Mitropoliei și protopop de Anenii Noi, a prezidat adunarea ordinară a Preoților din Raionul Anenii Noi.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat biserica în construcție „Sf. Împ. Constantin și Elena” din or. Rîșcani

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir însoțit de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan, a vizitat sâmbătă, 2 mai, biserica în construcție cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Rîșcani, unde a fost întâmpinat cu multă bucurie de către părintele paroh, protoiereul Constantin Riciu, împreună cu familia și credincioșii comunității.

Praznicul Schimbării la Față a Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

„În munte Te-ai schimbat la Față și, pe cât au putut, ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înțeleagă patima Ta cea de bunăvoie și să propovăduiască lumii că Tu ești cu adevărat Raza Tatălui.”

Cete de colindători la Reşedinţa Mitropolitană din Chișinău

În dimineața zilei de marți 6 ianuarie 2026, Înaltpresfințitul Mitropolit Vladimir a întâmpinat colindătorii care au venit să vestească Naşterea Domnului, la Reședința mitropolitană din Capitală.

Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73
Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94