Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

3:00, miercuri, 3 iunie, 2020

ADMITERE! Liceul Teoretic „Grigore Grigoriu” profil arte (muzică), cu sediul la Mănăstirea „Sf. Marta și Maria” – Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove

Liceul Teoretic „Grigore Grigoriu”, profil arte (muzică), cu sediu la mănăstirea „Sf. Femei Mironosițe Marta și Maria”

Liceul are drept scop dezvoltarea potenţialului uman prin oferirea unei oferte educaționale de calitate.  Elevele Liceului susțin examenul de BAC la profilul Artă, ceea ce le asigură posibilitatea de a accede la treptele superioare de învățământ din Republica Moldova. Planul de învățământ, precum și conținuturile disciplinelor muzicale, formează elevelor competențe muzical-artistice specifice, ceea ce face posibilă participarea  discipolelor în evenimentele culturale nu doar la nivel local  ci și la cel raional.

Disciplinele muzicale individuale cum ar fi: dirijarea corală, canto și pianul, asigură dezvoltarea aptitudinilor muzicale prin individualizarea metodelor de predare în conformitate cu abilitățile și capacitățile personale ale elevulelor.

Corpul didactic al instituției este recrutat cu minuțiozitate, având ca și criteriu primordial de selectare competență profesională. Astfel printre cadrele didactice se regăsesc personalități notorii din domeniul artei muzicale, precum și cadre didactice calificate cu studii de master și doctorat.

Baza tehnico-materială a mănăstirii asigură întru totul funcționarea Liceului. În egală măsură elevele beneficiază de cazare, alimentare gratis, au acces liber la piane, internet, sursele bibliotecii etc.

Anual are loc admiterea la studiile liceale din incinta mănăstirii. Termenii admiterii, procesul de admitere este coordonat și desfășurat conform actelor reglatorii, emise de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Realizările obţinute a discipolilor în anii de activitate a liceului, contribuţia unui corp didactic experimentat, ne permit să constatăm o perspectiva pozitivă de dezvoltare a instituției la moment și să ne dorim înscrierea ei ulterioară în lista celor mai bune licee din Republica Moldova.