Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:37, sâmbătă, 15 octombrie, 2016

A demarat campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”

20161013_133130

„Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”, este campania inițiată recent de către colaboratorii Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale.

Biserica şi spitalul sunt două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane. Poruncile lui Hristos pornesc de la existenţa bolii omului şi ţintesc spre tămăduirea lui. Spitalul este spaţiul cel mai propice de a percepe iubirea lui Dumnezeu, din perspectiva comuniunii. Bolnavul îi slujeşte lui Dumnezeu prin răbdare şi ascultare, medicul prin dăruire, iar preotul prin slujire. Din această lumină putem înţelege cuvintele savantului Nicolae C. Paulescu, care, adresându-se mai ales tinerilor medici, le spunea: „urmând perceptele carităţii, îngrijiţi pe bolnavul mizerabil nu ca pe un om, nu ca pe un frate ce suferă, ci ca pe Însuşi Dumnezeu”.

În prima zi a campaniei au fost vizitate: ÎMSP, Spitalul Clinic Municipal, „Sf. Arhanghel Mihail”, Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății și Instituția Medico-sanitră Publică Institutul de Medicină Urgentă – Secția Ambulatorie de Traumatologie și Ortopedie Nr.1.

Părintele Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale a dialogat cu conducerea acestor spitale despre elaborarea unui parteneriat de colaborare. În acest context s-a discutat despre numirea unor preoți slujitori pentru activitatea pastoral-misionară și îndrumarea duhovnicească a pacienților aflați în dificultate.

Totodată, acesta a venit cu ideea de a organiza conferințe, întruniri și discuții moral-spirituale cu personalul medical și pacienții spitalelor. Iar, pentru diferite cazuri și situații de boală s-a oferit să mobilizeze mai mulți preoți pentru Taina Sf. Maslu, Taina Sf. Spovedanii, a Sf. Împărtășanii, or, chiar Sfinţii Părinţi au vorbit în unanimitate despre puterea lui Hristos, „Doctorul sufletelor”, oferind remediile cele mai potrivite: credinţa, Sfintele Taine, rugăciunea, împlinirea poruncilor lui Hristos şi mai ales pocăinţa.

Nu în ultimul rând s-a discutat și despre înființarea de biblioteci de carte religioasă pe lângă Instituțiile Medicale destinate medicilor și pacienților.

La final, directorii spitalelor au primit în dar câte o Biblie, iar personalului medical și colaboratorilor li s-a înmânat câte un calendar și iconițe cu Maica Domnului.

Medicii au mulțumit pentru atenția din partea Bisericii și s-au arătat binevoitori și dispuși pentru viitor la o colaborare rodnică.

Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale