Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:46, vineri, 17 iulie, 2015

Vlădica Vladimir a binecuvântat Drumul Crucii și al Pocăinței în jurul Chișinăului

În dimineaţa zilei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, însoțit de Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar la Mitropoliei Moldovei, a binecuvântat mulțimea de credincioși și slujitori care, în mod tradițional,  cu voință duhovnicească și nădejde întru Domnul, s-au adunat la Porţile Oraşului pentru a începe Drumul Crucii şi al Pocăinţei.

După săvârșirea rugăciunii, Întâistătăorul i-a îndemnat pe creștini și pe îndrumătorii lor duhovnicești, ca în timpul săvârșirii acestei bineplăcute procesiuni, să se roage Mântuitorului Hristos, Preacuratei Maicii Sale și vredincilor Săi Sfinți, pentru a ne păzi orașul și țara de toate relele și ispitele,  dăruindu-ne cu nespusa Lui milă și nebiruitul ajutor.

Mai apoi, conform tradiției străbune, Mitropolitul, aflându-se în fruntea poporului binecreincios, a pornit întru acest Drum al Crucii și al Pocăinței.